Săptămânalul „Jurnal de Argeș” mi-a lăsat o totală libertate de expresie. La rândul meu, am căutat să vin cu lucruri neștiute despre cultura argeșeană, fie din culisele acesteia, acolo unde am fost implicat direct, fie cu lucruri de arhivă. Am căutat să le prezint cât mai atractiv, cât m-am priceput, la granița dintre istoria literară și gazetărie, pentru că „Jurnal de Argeș” are cititori de înaltă ținută intelectuală și găzduiește și colaboratori de talia savantului Septimiu Chelcea ș.a. Iar aceștia merită ce e mai bun de știut despre cultura argeșeană, mai ales că avem o „calitate”: uităm repede.
Avea poetul Marin Sorescu, pe vremuri, o rubrică, în „Revista de istorie și teorie literară”, pe care o citeam cu delicii intelectuale, „Minorii sunt majoritari”. Ferească sfântul să fi fost considerat așa din timpul vieții, că numai printr-o minune te va mai redescoperi cineva vreodată! E normal să nu avem o istorie completă a literaturii române, câtă vreme nimeni nu se ocupă de asta, și mă refer la institutele Academiei, la universitățile care ar putea lucra pe zone geografice, pentru că unui singur om îi este imposibil să parcurgă toate volumele apărute de-a lungul anilor, ca să nu mai zic de revistele fără număr. Iar George Călinescu sau, mai nou, Nicolae Manolescu, se vor fi ocupat doar de vârfurile literare, nu de tot ce a însemnat viața literară.
La un moment dat, vreo câțiva ani, am lucrat și eu la un dicționar al scriitorilor argeșeni, dar m-am dat bătut din lipsă de timp, prins de activitățile mele curente în baza cărora mi-am câștigat pâinea. Când am aflat că alții au în lucru asemenea dicționare (dl. Sergiu I. Nicolaescu, unul selectiv, valoric, dl. Marian Stoica și fiica sa, d-na Margareta M. Onofrei, un altul mult mai cuprinzător, dar generalist), mi-am suspendat propriile cercetări. Dar mulți scriitori argeșeni lipsesc din aceste dicționare! Cine să scrie istoria literară a Piteștiului? Toți scriitorii sunt ocupați cu scrierea operei proprii…
Piteșteanul Florian Becescu e fost un poet important la vremea lui
Un exemplu, ziarul „Românul” din București publica știrea, la 28 mai 1914, că „după o lungă suferinţă a încetat din viață la Piteşti, unde a şi fost înmormântat, poetul Florian Becescu. Odihnească în pace!”. Cine a fost, ce a publicat?! Doar dl. prof. Petre Popa mai știe. Sau regretatul Paul Dicu (acesta s-a ocupat ani buni să… „boteze”, în cadrul Primăriei Pitești, străzile noi din municipiu; în zadar l-am rugat să schimbe numele străzii Mitrea Cocor).
Florian Becescu (25 martie 1878, Pitești – 7 mai 1914) a fost un scriitor destul de important. Între 1903-1904 a fost președintele Societății Studenților Români în… Belgia. A publicat volumele: „Vise şi lacrimi” (1901), „Spre ziuă” (1906), „Domnişoara Secession” (1908), „Poveste grozavă” (1909), „În valuri” (1911). „Impresii de călătorie (în manuscris): Prin Europa” etc. Un deces consemnat în presa centrală. Mai nou, la decesul savantului și scriitorului Ion Popescu-Sireteanu, din Pitești, doar vreo două publicații locale au consemnat trista știre.
Citește și Idila dintre Ionnescu-Gion şi Iulia Hasdeu
Uitat este și poetul căpitan de armată Constantin Popescu
Uitat de tot este și un poet piteștean faimos în anii 1910-1950, Constantin Popescu, căpitan de armată la Pitești (din 1917), cu care „Universul literar” se lăuda în 1927 că-l descoperise și promovase, alături de Corneliu Moldovanu, Victor Eftimiu și alții, începând cu 1910. De-a lungul anilor, Constantin Popescu a folosit mai multe pseudonime, și anume: Const. Em. Popescu, Const. Popescu-Piteşti, C. Em. Popescu-Argeşel, C. Popescu-Argeşan și C. Em. Argeşan. A ajuns general de divizie și, mai apoi, deputat în Marea Adunare Națională (1948-1952), ministru. Voi reveni, cu alt prilej, asupra sa, întrucât are o biografie de senzație!
De notat că „Universul literar” îi mai promovează, în anii 1920, pe poetul piteștean D. Negulescu-Piteşti, pe câmpulungeanul Mihai Moșandrei (lansat, totuși, de „Sburătorul”), iar mai apoi, în 1939, o descoperă pe Maria Constantinescu-Pitești.
O poezie a poetului sublocotenent
Dar iată ce a publicat poetul-sublocotenent piteștean în „Universul literar” de luni, 28 februarie 1911:
„De-a pururi
De-a pururi isvorul şopteşte
Poveşti minunate de-aiurea,
Când tainic începe să-şi cânte
Cuprinsă de doruri pădurea.
În brazii din deal singurateci,
Când vântul prin vârfuri mai geme,
Îmi pare un glas de departe
Ce trece duios să te cheme.
Şi ‘n tremurul tainic de frunze
Îmi pare că plânsete line
Mi-aduc de departe o şoaptă
Şi dorul nebun după tine,
Piteşti.
Popescu – Argeşan”
Citește și Poeta Victoria Milescu îşi lansează „Porţia de existenţă” la Piteşti
0 Comentarii