Vorbele acestea vor face înconjurul lumii. Și noi trebuie să fim mândri că cel care le-a rostit a fost un demnitar român. Atât de apropiat de putere încât se zvonește că s-ar putea să fie propus candidat la președinție.
Când le-am auzit prima dată, tocmai eram încurcat într-un calcul pe cât de simplu, pe atât de fără căpătâi: adunam și scădeam. Ce am avut și ce am pierdut. Ca țară, ca popor, în ultimul sfert de secol. Cu ce ne-am ales, cu ce am rămas după trecerea guvernelor noastre de tranziție.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care nu le mai aveam când am intrat în noua eră istorică a fost datoria externă. Niciun dolar, niciun cent la nimeni, dimpotrivă aveam de încasat sume considerabile de prin Africa, de prin Asia, de prin Uniunea Sovietică.
Stop! Tocmai în acest moment am fost întrerupt de cuvintele acelea care mi-au detunat în creier ca o bubuitură de tun.
Și n-au fost vorbe în vânt. Iată-le cum se îndreaptă grăbite spre cartea recordurilor. Și vor fi pitulate în dicționarele de cuvinte celebre, în culegerile de maxime, în antologii, în cursuri universitare, în tratate, în cărțile de istorie, de lingvistică, de filosofie. Da, de filosofie… Ce Socrate, ce Aristotel, ce Platon, ce Kant, ce Descartes, ce Hegel, ce Spinoza.. Îi are pe toți la degetul cel mic. Când până și teorema lui Pitagora cu cele două linii paralele care nu se întâlnesc niciodată, s-a dovedit relativă. Secole de-a rândul adevărurile nu puteau rămâne decât sub semnul întrebării. Pentru prima dată în lume, adevărul absolut a fost aflat de profetul nostru de pe malul Dâmboviței. Ascultați și vă minunați cum a bătut el pentru prima oară în urechile bătrânei noastre planete: „Din tot ce avem, nimic nu ne lipsește!” Nu mai lipsește decât replica unui adevăr tot atât de absolut cu care să facă pereche: „Nimic din ce ne lipsește nu avem!”
Cu greu reușesc să mă întorc la socotelile mele pe care le așez pe aceste noi principii „Nimic din ce avem nu ne lipsește, nimic din ce ne lipsește nu avem!” Avem ieșire la mare? Avem și nu ne lipsește! Ne lipsește flota? Ne lipsește! Și dacă ne lipsește, nu o avem. Și ce bine ne-ar prinde norocul unui țărm de mare. Am putea ajunge din mare în mare în oceanele planetare. Fenicienii, grecii, mai încoace spaniolii, englezii, portughezii, francezii, olandezii și alte seminții au cucerit lumea pe ape. Nu mă gândesc să întemeiem colonii. Dar am putea fi cărăuși pe toate meridianele, din toate porturile. Dar de unde mineraliere, petrolifere, pescadoare, când toată flota s-a evaporat în vânt? Avem mare, dar n-avem vapoare! Avem petrol, dar nu este al nostru! Îl cumpărăm. De la cei cărora le-am vândut aproape pe nimic, cu zăcăminte, cu sonde, cu instalații de prelucrare, cu tot! Am avut industrii de construcții de mașini. Care au rămas ruini, sau au dispărut fără urmă.
Avem aur, la Roșia Montană, dar e gata să alunece în haznale străine. Investitorii care vor lua tot ce se găsește pe acolo și nu este scos la licitație, argint și alte metale care se vând în lume la prețuri fabuloase. Sunt și nu vor mai fi „galeriile romane”. Lucrări istorice de minerit vechi de aproape două milenii cu valoare istorică inestimabilă. Pe cale de dispariție și petrolul de pe platforma maritimă, câștigat la Haga în procesul Insulei Șerpilor.
Avem în pământ gaze de șist, lucru care ne va asigura independența energetică, ne duce cu vorba puterea. Dar dacă vor apuca calea cu petrolul, ne vom alege numai cu fărâmituri și cu belele.
Avem autostrăzi frumoase în proiecte, dar apariții rare pe pământ și atâtea câte sunt de mântuială făcute.
Avem munți împăduriți, codri seculari la deal și câmpie, zăvoaie pe malul apelor, dar se mistuie în fălcile lacome și în tăciunii nepăsării.
Avem pământuri, altă dată fostul grânar al Europei, dar care au ajuns scoase la mezat fără ca guvernarea și partidele politice să se gândească la generațiile viitoare.
Avem un parlament cu mai mulți senatori și deputați decât ne trebuie, prezenți în număr dar absenți la numărătoare, dintre care unii nici nu știu măcar pentru ce au votat, dar nu ezită să-și asigure venituri personale și să treacă prin mașina de voturi legi cu noi biruri pe capul populației, din ce în ce mai sărăcită, acolo în stratul de jos… Avem, și n-am mai avea, evaziuni fiscale, corupție, licitații trucate, pensii și salarii favorizate, cheltuieli inutile care macină aproape jumătate din bugetul țării. Avem bolnavi care nu au loc în spitale și mor cu zile, unități sanitare lăsate în paragină, medici care nu-și găsesc rostul pe aici și își caută norocul în străinătate. Ca și alți profesioniști și specialiști, cu care s-a cheltuit pentru școlarizare, capital investit dar oferit pe gratis peste hotare. Sau să îi lăsăm în șomaj.
Și dacă așa stau lucrurile, cât de ridicol sună expresiile mai sus menționate. Și ele nu puteau fi rostite decât de un lider din România. Și nu ar fi fost de minune să le vedem inscripționate cu litere de aur și de neon pe frontispiciile palatelor guvernamental, prezidențial și parlamentar. „Nu ne lipsește nimic din tot ce avem.” Dar ce mai avem? „Nimic nu avem din ce ne ne lipsește” Dar ce nu ne lipsește?
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii