În perioada 15-19 iulie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, au acționat pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului Argeș.
Aproape 400 de metri cubi au fost confiscați valoric și faptic, fiind aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 60.000 de lei.
În perioada 15-19 iulie a.c., echipe formate din polițiști și specialiști silvici, alcătuite din poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au acţionat pe raza județului nostru, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, cu jandarmi argeşeni, precum și cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, Direcției Silvice Argeș, și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică.
Echipele de control au verificat atât depozite ale unor societăţi comerciale cu obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos, respectiv cu obiect de activitate exploatarea materialului lemnos în cadrul exploatărilor forestiere, dar și transportatori de material lemnos și persoane particulare care dețin material lemnos.
CITESTE SI 5 argeșeni audiați de polițiști pentru evaziune fiscală cu lemn
Au fost efectuate 53 de controale, au fost verificate 136 de mijloace de transport material lemnos, 8 obiective (depozite şi instalaţii de prelucrat material lemnos, târguri cu specific şi exploatări forestiere), iar în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 57.100 de lei, dintre care 12 sancțiuni aplicate conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, cu o valoare de 45.000 de lei. În urma activităţilor, a fost confiscată cantitatea totală de peste 390 de metri cubi material lemnos (din care aproximativ 65 mc confiscați faptic și aproximativ 325 mc confiscați valoric), cu o valoare totală de aproape 200.000 de lei.
La la o societate comercială de pe raza localităţii Pietroșani, verificată în ziua de 19 iulie a.c., de către polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Județeană Argeș din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos, au fost constatate mai multe abateri.
CITESTE SI Pietroșani: Societate comercială amendată pentru depozitare material lemnos fără documente
Astfel, s-a constatat faptul că în depozitul firmei se găsea cantitatea de aproape 23 mc lemn rotund, esență rășinoase, fără documente de proveniență. Ca urmare, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Domnești.
De asemenea, în urma verificării stocului scriptic, s-a constatat că societatea a expediat fără documente legale peste 140 mc lemn rotund de esență plop, aproximativ 68 mc cherestea rășinoase și aproximativ 110 mc cherestea plop. Astfel, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos, în cantitate totală de aproape 320 mc, cu o valoare de aproximativ 125.000 de lei, a fost confiscat valoric.
0 Comentarii