Web Analytics
scris luni, 19.07.2021

Protejarea și refacerea pădurilor din UE – propune Comisia Europeană

Vineri, 16 iulie, Comisia Europeană a adoptat noua Strategie a UE pentru păduri pentru 2030, o inițiativă emblematică din cadrul Pactului verde european, care se bazează pe Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030.

Protejarea și refacerea pădurilor din UE – propune Comisia Europeană

Citește și: Avertisment pentru constructorii neserioşi / Primarul Gentea le bate obrazul lui Dumitru şi Meculescu de la „Comesad Drumuri”

Strategia contribuie la pachetul de măsuri propuse pentru atingerea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 și a neutralității climatice în UE până în 2050. Ea contribuie, de asemenea, la îndeplinirea angajamentului UE de a accelera eliminarea carbonului prin absorbanți naturali, așa cum prevede Legea climei. Prin abordarea în manieră integrată a aspectelor sociale, economice și de mediu, Strategia pentru păduri este menită să asigure multifuncționalitatea pădurilor din UE și pune în evidență rolul fundamental jucat de silvicultori.

Pădurile sunt aliați esențiali în lupta împotriva schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității. Ele au funcție de absorbanți de carbon și ne ajută să reducem impactul schimbărilor climatice, de pildă prin răcorirea orașelor, prin protejarea noastră împotriva inundațiilor puternice și prin reducerea impactului secetei. Din păcate, pădurile Europei suferă multe presiuni diferite, printre altele din cauza schimbărilor climatice.

Protejarea, refacerea și gestionarea durabilă a pădurilor

Strategia pentru păduri stabilește o viziune și acțiuni concrete pentru creșterea cantității și calității pădurilor din UE și pentru consolidarea protejării, refacerii și rezilienței lor. Acțiunile propuse vor mări sechestrarea carbonului prin îmbunătățirea absorbanților și a stocurilor, ceea ce va contribui la atenuarea schimbărilor climatice. Strategia se angajează să protejeze cu strictețe pădurile primare și seculare, să refacă pădurile degradate și să asigure gestionarea lor durabilă, într-un mod care să mențină serviciile ecosistemice vitale pe care le oferă pădurile și de care depinde societatea.

Citește și: Cum să fii cea mai trendy? Trucuri practice și idei de stil

Strategia promovează practicile de gestionare a pădurilor cele mai prietenoase pentru climă și biodiversitate, reliefează necesitatea menținerii utilizării biomasei lemnoase în limite sustenabile și încurajează utilizarea eficientă a lemnului din punctul de vedere al resurselor, conform principiului utilizării în cascadă.

Asigurarea multifuncționalității pădurilor din UE

Strategia prevede, de asemenea, elaborarea unor scheme de plată destinate proprietarilor și administratorilor pădurilor care furnizează servicii ecosistemice alternative, de exemplu prin menținerea intactă a unor părți ale pădurilor. Noua politică agricolă comună (PAC) va reprezenta o ocazie, printre altele, de a oferi un sprijin mai bine direcționat pentru silvicultori și pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor. Noua structură de guvernanță pentru păduri va crea un spațiu mai incluziv pentru ca statele membre, proprietarii și administratorii de păduri, industria, mediul academic și societatea civilă să poată discuta despre viitorul pădurilor în UE și să ajute la păstrarea acestor bunuri valoroase pentru generațiile viitoare.

În sfârșit, Strategia pentru păduri anunță o propunere legislativă menită să intensifice monitorizarea, raportarea și colectarea de date în domeniul forestier în UE. Colectarea de date armonizată la nivelul UE, combinată cu planificarea strategică la nivelul statelor membre, va oferi o imagine cuprinzătoare a situației, a evoluției și a evoluțiilor viitoare preconizate ale pădurilor din UE. Acest lucru este esențial dacă dorim să ne asigurăm că pădurile își pot îndeplini multiplele funcții în domeniul climei, al biodiversității și al economiei.

Citește și: Infringement – România şi alte state, vizate de o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în domeniul stabilităţii financiare

Strategia este însoțită de o foaie de parcurs pentru plantarea a trei miliarde de copaci suplimentari în întreaga Europă până în 2030, cu respectarea deplină a principiilor ecologice – copacul potrivit la locul potrivit pentru scopul potrivit.

Declarațiile membrilor colegiului:

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Pădurile adăpostesc majoritatea biodiversității de pe Pământ. Avem nevoie de păduri sănătoase și pentru ca apa să fie curată, iar solurile să fie bogate. Pădurile Europei sunt în pericol. De aceea o să facem eforturi pentru protejarea și refacerea lor, pentru îmbunătățirea gestionării pădurilor și pentru sprijinirea silvicultorilor și a gărzilor forestiere. Până la urmă, cu toții facem parte din natură și tot ce facem pentru a combate criza climatică și a biodiversității, facem pentru propria noastră sănătate și pentru propriul viitor.”

Comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat: „Pădurile sunt plămânii planetei: ca atare, sunt vitale pentru climă, pentru biodiversitate, pentru soluri și pentru calitatea aerului. Dar pădurile sunt și plămânii societății și ai economiei: ele asigură mijloace de trai în zonele rurale, furnizează produse esențiale pentru cetățenii noștri și dețin o valoare socială profundă prin însăși natura lor. Noua Strategie pentru păduri recunoaște această multifuncționalitate și demonstrează că ambițiile în domeniul mediului pot merge mână în mână cu prosperitatea economică. Prin intermediul strategiei și cu sprijinul noii politici agricole comune, pădurile și silvicultorii noștri vor da un nou suflu unei Europe durabile, prospere și neutre din punct de vedere climatic.

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Pădurile europene reprezintă un patrimoniu natural de mare valoare, pe care ar trebui să-l prețuim cum se cuvine. Protejarea, refacerea și consolidarea rezilienței pădurilor europene sunt esențiale nu doar pentru combaterea crizelor climatice și în domeniul biodiversității, ci și pentru păstrarea funcțiile socioeconomice ale pădurilor. Implicarea uriașă în consultările publice arată că europenilor le pasă de viitorul pădurilor noastre, așa că trebuie să schimbăm modul în care protejăm, gestionăm și cultivăm pădurile, astfel încât ele să aducă beneficii reale tuturor.”

Citește și: Comisia Europeană – acțiuni în justiție împotriva Ungariei și Poloniei pentru că încalcă drepturile fundamentale ale persoanelor LGBTIQ

Pădurile sunt aliați esențiali în lupta împotriva schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității, grație funcției lor de absorbanți de carbon, precum și capacității de a reduce impactul schimbărilor climatice, de exemplu prin răcorirea orașelor, prin protejarea noastră împotriva inundațiilor puternice și prin reducerea impactului secetei. Pădurile sunt și ecosisteme valoroase, adăpostind o mare parte din biodiversitatea Europei. Serviciile ecosistemice ale acestora contribuie la sănătatea și la bunăstarea noastră prin reglarea apei, prin furnizarea de hrană, medicamente și materiale, prin reducerea și controlul riscurilor de dezastre, prin stabilizarea solurilor și controlul eroziunii, precum și prin purificarea aerului și a apei. Pădurile sunt locuri de recreere, relaxare și învățare, precum și parte din mijloacele de subzistență.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Ultimele articole

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită