Politicienii argeșeni, aproape toți cei care s-au aflat pe la șefia Argeșului, cu hățul mai mult sau mai puțin strâns de grumazul județului, au suferit de narcisism cât și-au privit mutrele în oglinda funcțiilor strălucitoare. Dar, prea atenți la propria măreție, intens cultivată de spinările plecate slugarnic ale celor din jur, n-au mai avut timp să vadă cuțitele lungi care le luceau la spate și nici mizeria de sub covoarele roșii pe care pășeau. Ca să nu mai vorbesc de nepriceperea care, în unele cazuri, le-a fost mai ucigătoare ca prostia. Poate sunt prea radical, dar politic vorbind, îmi pare că Argeșul seamănă de 23 de ani încoace cu Sahara. Un pustiu de mediocritate și suficiență, un deșert plin de scaieți care s-au rostogolit trecător prin funcții, purtați de vânturile uscate ale unor guvernări falite. Ani de-a rândul am fost un poligon de experimente politice nereușite, de parcă cineva și-ar fi propus să ne mărunțească sistematic fibra ca județ și să ne aducă spre prăpastia de astăzi, în care ne vom topi identitatea. Și știți bine la ce mă refer, văzând cu neputință cum ne pleacă instituțiile importante în marș forțat spre alte județe. Văzând cum nu numai Prahova ne trage preșul de sub picioare, dar până și Teleormanul a început să privească Argeșul de sus ca influență, prin ochii albaștri ai lui Liviu Dragnea. Slabi ne-au fost conducătorii, slabi suntem cotați și astăzi, când ni se joacă locul la masa puterii regionale.
Mi-e greu și mie, chiar ziarist fiind, să-mi amintesc de toți prefecții pe care i-a avut județul din ‚90 încoace. Îmi pare c-au fost vreo paișpe și pe toți i-a cam durut în paișpe de noi toți. Doar vreo doi, Tămagă și Davidescu, au fost pe-aproape să-și termine mandatele de 4 ani, iar în rest, o ploaie meteorică de prefecți, unii dispăruți chiar și după câteva săptămâni din funcții. Dacă s-ar face un sondaj în județ pe această temă, mi-e greu să cred că majoritatea ar ști măcar numele a 5-6 asemenea purtători ai blazonului de prim om al județului. Toți o apă și-un pământ este expresia care-mi vine în minte, la fel cum sunt convins că vă vine și dumneavoastră. 14 prefecți în 23 de ani… Înseamnă o medie de nici măcar doi ani de stat în funcție. Este unul din argumentele politice care ne-au măcelărit de sus în jos, prin această instabilitate îngrozitoare chiar în fruntea Argeșului. Cine să ne reprezinte mai sus, cui să i se audă vocea la București, din toată această masă amorfă de figurine și figuranți politici? Ce să crească la umbra acestor plante de partid, retezate sistematic, ca spicele?
Nici la Consiliul Județean, situația n-a fost cu mult mai brează. Am avut doar trei președinți, dar niciunul cu anvergură națională adevărată, palpabilă. Primul, Florea Costache, a murit, iar despre morți numai de bine. Al doilea, Ion Mihăilescu, mi-a fost simpatic doar pentru acea vorbă sinceră, care ilustrează ca o axiomă însăși esența politicii: când ai apucat să-ți pui banii sub fund, să nu mai bagi niciodată mâna după ei, să-i scoți. În ce-l privește pe al treilea, Constantin Nicolescu, a avut două ghinioane majore: Văcăroiu și
DNA-ul. Primul, pentru că a fost mereu pe contre cu Adrian Năstase, fapt care, prin ricoșeu, i-a tăiat căile de acces la vârful partidului lui Nicolescu, exact când acesta avea mai mare nevoie de ele, la începutul carierei de șef la CJ. Tot de atunci i se trage și beleaua cu DNA-ul, de când băieții veseli din servicii ai lui Năstase au pus lupa pe dânsul, dosarele au prins contur prin fișete, iar apoi a cam fost cu autoservire și pentru băieții veseli ai celuilalt regim. Off, câte ar mai fi de spus… Lanțul slăbiciunilor politice ne-a pus zgardă ca județ, asta e concluzia.
Mihai BĂDESCU
0 Comentarii