Web Analytics
scris miercuri, 16.06.2021

Oportunitate de noi colaborări în domenii de actualitate – vizita ambasadorului Danemarcei la Primăria Municipiului Pitești

Astăzi, 16 iunie, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții municipalității piteștene și delegația condusă de către Excelența Sa Ambasadorul Danemarcei în România, Søren Jensen.

Oportunitate de noi colaborări în domenii de actualitate – vizita ambasadorului Danemarcei la Primăria Municipiului Pitești

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a răspuns cu interes inițiativei ambasadei Danemarcei la București de a descoperi, împreună cu echipa executivului Primăriei Pitești, noi oportunități de colaborare.

Discuțiile dintre edilul Piteștiului și Excelența Sa, ambasadorul Søren Jensen, cărora li s-au alăturat  cei doi viceprimari, Gelu Tofan și Mihai Mihăilescu, administratorul public Lucrețiu Tudor și echipa Serviciului de dezvoltare și managementul proiectelor, au vizat domenii precum: îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, promovarea energiei regenerabile, modernizarea rețelelor de încălzire centralizate și reforma administrației publice, inclusiv prin digitalizare, domenii în care experiența daneză poate ajuta la eficientizarea eforturilor și poate oferi acces instantaneu la soluții de ultimă generație.

Danemarca a devenit, în ultimele decenii, lider mondial în tranziția către o economie mai verde și sustenabilă, precum și în ceea ce privește eficientizarea administrației publice, a educației și a asistenței medicale. Provocările ridicate de depășirea efectelor pandemiei asupra economiei, inclusiv prin intermediul fondurilor de redresare ale UE, cu alocarea reflectată în Planul Național de Redresare și Reziliență, oferă o premisă unică pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare și îmbunătățire a calității vieții cetățenilor, iar potențialul remarcabil de dezvoltare al zonei argeșene poate beneficia de ajutorul experienței daneze.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

FC Argeș are un nou sponsor

METABET CF S.A. se alătură Familiei Vulturilor! FC Argeș are plăcerea să anunțe concretizarea unui...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...