Turismul argeșean a punctat zilele trecute prin prezența turiștilor străini la Cetatea Poienari, aceasta fiind inclusă de unele agenții de profil în pachetele speciale pentru sărbătoarea de Halloween, miza fiind bineînțeles legătura acestor ruine cu mitul lui Dracula. Cei care au dorit neapărat să urce cele aproape 1500 de trepte de la cetate au fost cu preponderență turiști americani. Potrivit lui Simion Alb, şeful Biroului de Turism al României din America de Nord, peste 1.500 de americani şi canadieni au ajuns în acest an de Halloween în România, cu 3-4% mai mulţi decât în 2012. Aceştia au mers la Sighişoara, Bran şi Braşov, dar şi în Bucureşti, o parte dintre ei ajungând la Cetatea Poienari. El a mai spus că turiştii americani care ajung în această perioadă în România sunt de două categorii: fie curioşi care vor să vadă castelul Bran, fie fani Dracula, care merg pe urmele lui Vlad Ţepeş chiar şi la Poienari şi Târgovişte. Florin Silvestru

Datornicii nu vor mai putea cumpăra sau vinde maşini până nu îşi plătesc taxele
Dacă ai restanțe la impozite sau amenzi nu vei mai putea să vinzi sau să cumperi o maşină. Nici să...
0 Comentarii