Web Analytics
scris luni, 31.05.2021

Mioveni. Bărbat reținut după ce și-a bătut soția și fiica. Cele două sunt internate la ATI

În ziua de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub aspectul lovirii sau altor violențe, și au reținut un bărbat de 38 de ani.

Mioveni. Bărbat reținut după ce și-a bătut soția și fiica. Cele două sunt internate la ATI

Din verificări, s-a stabilit că în seara zilei de 29 mai a.c., în jurul orei 19:00, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi lovit-o pe soția sa și pe fiica acestora, minoră.

În urma parcurgerii formularului de evaluare a riscului, a fost emis un Ordin de protecție provizoriu pentru 120 de ore, conform prevederilor Legii 217/2003 R pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

CITESTE SI Argeș: Reținuți pentru tâlhărie calificată și lipsire de libertate

Referitor la acest caz, managerul Spitalului de Pediatrie din Pitești, doctorul Tudor Ionescu, a declarat:

”În urma anamnezei făcute de medic s-a constatat că este vorba de o agresiune. Totodată, și mama minorei era agresată, în prezent fiind internată în secția ATI a Spitalului de Pediatrie, împreună cu copilul.

Copilul are o fractură al antebraț.

Ca bilanț lezionar, fata este stabilă în momentul de față, dar prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, contuzie tocaco-abdominală cu modificări ecografice.
Bilanțul lezionar este destul de serios și amenințare vitală destul de puternică.”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...