Web Analytics
scris miercuri, 16.10.2013

La Stâlpeni, de şase ani se tot lucrează la puntea pietonală de 2,8 milioane lei

Primarul comunei Stâlpeni, Ion Popa, are în lista investiţiilor din ultimii 12 ani, de când este edilul localităţii, investiţii de milioane, numai ultimele (un drum comunal şi o punte pietonală) însumând 4,5 milioane de lei.
„Lucrurile care s-au desfăşurat anul acesta în comună sunt destule. Ne-am concentrat pe toate structurile de servicii şi sectoare din comună. Şi voi începe cu drumurile. Principala noastră grijă este să le întreţinem în stare funcţională, cu alte cuvinte să fie bune de circulat. În acest sens, s-au făcut împietruiri. Anul trecut, am demarat un proiect de asfaltare pe care îl continuăm şi în acest an. Este vorba de DC 338 pe o lungime de 2,08 km la care am încheiat finanţarea şi pentru anul acesta, cu ce am avut alocat din bugetul local. Tot proiectul se ridică la 1,7 milioane lei, iar până acum s-au alocat circa 900 de mii de lei. Se va face în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş, dar de data aceasta nu am primit nimic de la ei. Am acoperit prin OUG 7, care funcţionează din 2006, un proiect depus pentru construirea unei punţi pietonale în satul Opreşti pentru care am tot făcut referire ori de câte ori mi s-a dat ocazia în presă. Anul acesta, au sosit de la Guvern banii necesari acoperirii cheltuielilor pe care le-am făcut cu această punte, care până acum are construită doar baza. Urmează ca într-o săptămână, să se reia lucrările la ea. Întreaga investiţie se ridică la 2,8 milioane lei, iar până acum s-au plătit 2 milioane lei. Construcţia ei a început în 2007, cu finanțare guvernamentală”, ne-a declarat primarul Ion Popa. Ioana Ştefan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...