Web Analytics
scris joi, 22.04.2021

Profesorul Ion Stroe, considerat folcloristul de renume al văii Bratiei

Un cunoscut folclorist din Argeş s-a stins pe 10 aprilie 2021, la nici două săptămâni după moartea celebrului Gavriil Prunoiu, un alt folclorist de renume din judeţ. Este vorba despre Ion Stroe, care a decedat la vârsta de 76 de ani. Profesorul a fost cunoscut și apreciat pentru activitatea sa didactică desfășurată în comuna Vlădești, pentru numeroasele premii avute în palmares, dar și pentru înfiinţarea Ansamblului Folcloric „Bratia” din Vlădeşti, cu care a crescut generații întregi de tineri talentați.

Profesorul Ion Stroe, considerat folcloristul de renume al văii Bratiei

A activat ca profesor și învățător în comuna Vlădești

Profesorul Ion Stroe este considerat folcloristul de renume al văii Bratiei. S-a născut la 24 iunie 1944, în comuna Valea Popii, satul Văcarea, judeţul Muscel, astăzi comuna Mihăeşti, județul Argeş. A absolvit, în anul 1963, Școala Normală „Carol I” din Câmpulung Muscel, iar în anul 1973, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limba şi Literatura Română, specializarea Română-Franceză. A activat ca profesor și învățător între anii 1963 și 1964 în comuna Glăvile, raionul Drăgăşani, regiunea Argeş (astăzi judeţul Vâlcea), între anii 1964 și 1973 în comuna Vlădeşti, judeţul Argeş, ca învăţător I. Între anii 1973 și 2007 a activat în comuna Vlădeşti, judeţul Argeş, ca profesor, gradul didactic I. Din 2007 s-a pensionat. A ocupat de-a lungul anilor diverse funcții, printre care le amintim pe cele de director al Căminului Cultural din Vlădeşti în perioada 10.01.1979 – 04.08.1984, director al Şcolii din Vlădeşti, judeţul Argeş, în perioada 01.10.2003 – 01.10.2007, director adjunct al Şcolii şi preşedinte al Consiliului Comunal al Organizaţiei Pionierilor din comuna Vlădeşti, judeţul Argeş, în perioada 01.09.1984 – 03.12.1989, bibliotecar comunal la Vlădeşti între 10.01.1984 și 14.03.1991 și membru al Asociaţiei Folcloriştilor Argeşeni ”Constantin Rădulescu – Codin”, în cadrul căreia a îndeplinit diferite funcţii, din 1973.

A fost distins cu numeroase premii

Profesorul Ion Stroe de la Vlădești a fost distins cu numeroase premii. Este vorba despre premiul ”Cel mai reprezentativ cercetător, culegător sau valorificator al folclorului argeşean”, în 2002, oferit de Centrul Creației Populare Argeș, diploma ”Gheorghe Lazăr clasa I”, pentru merite deosebite în activitatea la catedră şi pentru rezultate remarcabile obţinute în formarea şi educarea tinerilor, în anul 2006, și premiul I sau Marele premiu al juriului, de nenumărate ori, ca interpret sau ca instructor al formaţiilor artistice. De asemenea, protagonistul nostru a primit și distincția de ”Fiu al Argeșului”, în anul 2008.

A fost fondator al Ansamblului Folcloric „Bratia” din Vlădeşti

Ion Stroe a fost fondator al Ansamblului Folcloric „Bratia” din Vlădeşti, cu care a obţinut multe premii, participând la manifestările culturale din Argeş („Florile dalbe”, „Cântecele Argeşului”, Reuniunea ansamblurilor şi formaţiilor de dansuri „Gheorghe Popescu-Judeţ”, „Sărbătorile Argeşului şi Muscelului”, „Brâul de la Boteni”, „Doina Vâlsanului” (Galeşu), „Rapsodia Păstorească” (Corbi), Zilele comunei (Mihăieşti, Boteni, Aninoasa, Corbi, Coşeşti etc.). A participat la festivaluri naţionale (Sighetul Marmaţiei: 1981, 1987 şi 1991; Iaşi: 1989, 1993 şi 2003; Petroşani: 1984 şi 1987; Craiova: 2000; Constanţa: 2002; Reşiţa: 1996; Bacău: 1994; Vaslui: 2003; Rm. Vâlcea: 2001 şi 2005; Sibiu: 1995; Braşov; 2004; Călimăneşti şi Rm. Vâlcea: 2002; Bucureşti: 1995 şi 1996; Cluj: 2007) şi la festivaluri internaţionale („Hora Mare” de la Rezina, din Republica Moldova, 1996, şi „Carpaţi”, România, 2002) etc., participând și la multe emisiuni televizate din anii 1981, 1986, 1988, 2003 şi 2005, 2006, 2008, 2010, 2012, 2014, 2015 etc.

Activitatea publicistică

În privința activității publicistice trebuie menționat că a semnat articole în ziarul „Argeșul”, în revista ”Cultura”, „Buletinul Cultural Argeşean”. Cărţi publicate: „Comunicări ştiinţifice”, publicate în „Caiete folclorice”, vol. I – XXII, de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Prelucrarea Culturii Tradiţionale Argeş; Colaborator la apariţia cărţilor: ”Colinde şi obiceiuri de iarnă din Argeş – Muscel”, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998, având coordonatori: Adriana Rujan şi Costin Alexandrescu, şi ”Folclor poetic din Argeş. Descântece”, Editura Alean, Piteşti, 2006, coordonator: Adriana Rujan; Împreună cu soţia Steluța Stroe: ”Sus în cercănel de lună. Folclor literar din Vlădeşti”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2002, şi ”Obiceiuri de peste an din judeţul Argeş”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005. Sub semnătură proprie: ”Şcoala din Vlădeşti, judeţul Argeş. Monografie istorică”, Editura Alean, Piteşti, 2007, şi ”Monografia comunei Vlădeşti, judeţul Argeş”, Editura Alean, Piteşti, 2007.

Citește și Doliu pentru comuna Vlădești! A murit Ion Stroe, fondatorul Ansamblului Folcloric Bratia

Citește și Este doliu în folclorul muscelean! A murit Gavriil Prunoiu

Citește și Adriana Rujan, preşedintele Asociaţiei Folcloriştilor Argeşeni şi profesoară a Universităţii Piteşti mai bine de 40 de ani

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită