Web Analytics
scris joi, 05.09.2013

De ziua comunei, primarul Stancu a fost alintat „Giorgio” de prietenii din Italia

# Mega serbare câmpenească pe izlazul de la Aninoasa. Așa cum ne-am obișnuit deja, începutul de toamnă aduce la Bascov marea sărbătoare a comunității de care se bucură, cu mic cu mare,  fiecare locuitor al comunei. Chiar dacă cea de a șaptea ediție, cea din acest an, a fost dedicată muncii, prin inaugurarea, în prima parte a zilei, a unor obiective de mare utilitate pentru bascoveni, totul s-a transformat duminică după prânz într-o mare distracție care s-a încheiat apoteotic, spre miezul nopții, cu un spectaculos foc de artificii.

Tricou cadou cu mesajul „Un primar de nota zece”

Ca de obicei, seria manifestărilor dedicate Zilei comunei Bascov a debutat la Hanul Valea Ursului  cu două competiții sportive, ediția a IV-a a Cupei Bascov la șah și tradiționalul meci amical între cele două echipe de fotbal ale comunei, AS Bascov și AS Valea Ursului. În jurul prânzului, primarul a participat la festivitatea de premiere acordând premii învingătorilor și a fost el însuși premiat de către Asociația Sportivă Muntenia-22 decembrie, care, dorind să îi răsplătească meritele pentru contribuția adusă promovării șahului argeșean și a sportului pentru toți, i-a conferit tricoul cu numărul 10 numindu-l „un primar de nota zece”. Apoi, invitații s-au îndreptat către obiectivele care aveau să fie inaugurate în satele Valea Ursului, Florea și Uiasca. Evident că tot edilul Stancu a condus ceremoniile de inaugurare a celor mai noi investiții comunitare realizate în Bascov cu finanțare europeană. Primul obiectiv la care a fost tăiată panglica inaugurală a fost drumul care străbate satul Uiasca, asfaltat pe o lungime de aproape 4 km. În satul Florea a fost inaugurată rețeaua de canalizare, extinderea făcută în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală plasând Bascovul în topul comunelor în ceea ce privește lungimea rețelei de preluare a apelor uzate. Cel de al treilea obiectiv a fost centrul social pentru copii de la Valea Ursului, o modernă locație în care copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate sau nu au posibilități materiale vor găsi un spațiu educativ dotat cu tot ceea ce le trebuie.

Președintele Nicolescu a ținut să fie prezent la Bascov, chiar dacă își serba ziua de naștere

După-amiaza, acțiunea s-a mutat pe izlazul Aninoasa, poiana devenind aproape neîncăpătoare pentru cele câteva mii de suflete care s-au bucurat la unison de prima zi de toamnă frumoasă, de programul artistic variat astfel încât să fie pentru toate gusturile și celelalte surprize oferite de administrația locală. Sute de diplome pentru diferite merite s-au acordat unor personalități ale județului, oamenilor de afaceri sau altor persoane care, într-un mod sau altul, au fost de folos comunei și bascovenilor. Conducerea Prefecturii Argeș, a Consiliului Județean, parlamentari și foarte mulți primari au urcat pe scena de la Bascov primind din mâna lui Gheorghe Stancu câte o distincție în semn de recunoștință. Atunci când nimeni nu se mai aștepta, pentru că se știa că duminică își sărbătorea ziua de naștere, eveniment pe care de regulă îl petrece acasă, în familie, și-a făcut apariția președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu. Acesta a mărturisit că nu putea să îi decepționeze pe bascoveni și pe vrednicul lor edil la adresa căruia a avut numai cuvinte de laudă. Șeful județului a primit în dar un coș uriaș cu trandafiri roșii, pe care ar fi vrut să îi împartă doamnelor prezente care, desigur, erau prea multe. Acesta a fost apoi pretextul de la care discursul politic, în loc de a fi unul rigid și plicticos, a  fost unul galant, plin de savoare și… apreciat de public. Un colaborator care a primit mulțumiri din partea primarului Stancu în numele conlocuitorilor săi a fost consilierul județean Leonard Soare, cel care a facilitat înfrățirea Bascovului cu alte comunități din Europa. De altfel, pe scena de la Bascov  au mai fost invitați, primarul localității bulgare Kaspichan, Asparuh Rangelov, viceprimarul din Casetas, localitate de lângă Zaragoza-Spania, Jose Louis Almeda și o delegație din Cosenza, Italia, condusă de Maria Brunella Stancato, președinta Asociației „Volare a San Stefano”.  Ari, simpaticul primar din țara vecină i-a adus drept cadou gazdei o statuetă reprezentându-l pe titanul Atlas, semn al admirației pe care o are față de omologul său român. În paranteză fie spus, dată fiind prietenia care durează deja de ceva ani, italienii i-au dat un nou nume primarului Stancu, în așa fel încât să le fie mai ușor să îl pronunțe, dovadă că l-au numit pe tot timpul zilei Giorgio.

Hispanicele au încins atmosfera pe muzica băieților de la Bere Gratis

Organizatorii au pus la cale un spectacol pe măsura așteptărilor publicului obișnuit să primească muzică de calitate, să asculte și să vadă artiști îndrăgiți din județ, dar și din țară.  Prezentatori au fost Lorena Toma, directoarea Casei de Cultură a Sindicatelor „Adriana Trandafir” și  Costi Ivașcu, îndrăgitul reporter al Antena 1 Pitești. Rând pe rând, pe scenă au urcat îndrăgiți interpreți precum Irina Loghin, Dinu Iancu Sălăjanu, Cristina Turcu Preda, Daniela Cernea precum și ansamblurile Doina Argeșului și Doina Bascovului, dirijată de violonistul Cătălin Iancu. Artiștii Casei de Cultură Bascov au primit ropote de aplauze din partea publicului în urma prestației lor  de excepție. Spre deliciul spectatorilor pasionați de muzică ușoară, spre seară au evoluat Sandra N și trupa Bere Gratis, recitalurile acestora făcându-i pe oaspeții străini să sară de pe locurile lor și să danseze până spre miezul nopții (mai ales doamnele din delegația spaniolă care au încins atmosfera) când, în acordurile vibrante ale lui Vangelis, deasupra pădurii de la Aninoasa a început spectacolul artificiilor care au luminat cerul minute în șir făcând ca toate privirile să fie atrase de jocul fascinant al exploziilor festive.
Trebuie spus că pregătirea evenimentului de către administrația locală a durat două luni, primarul Stancu nelăsând să îi scape nimic din vedere. Pregătirile cele mai intense au fost în ultimele două săptămâni, iar treaba cea mai grea a fost transportul și montarea pilonilor de electricitate în poiană și asigurarea în bune condiții a părții tehnice, astfel încât niciun incident neplăcut să nu strice distracția petrecăreților. Platoul a fost luminat a giorno, iar sonorizarea fără cusur. Dar, până la urmă, experiența și spiritul gospodăresc și-au spus cuvântul, iar totul a decurs conform planului.
Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită