Vă povesteam, nu demult, cum, Tamara Raab, sufletista nemțoaică ce a adus la Câmpulung 40 de voluntari pentru a reface adăpostul de câini Anima, din Cartierul Grui, nu s-a rezumat numai la a ajuta animalele fără stăpân, ci a ajutat un tânăr bolnav de ciroză din municipiu care a lucrat ca voluntar la acțiunea organizată în vară de Tamara și Federația Națională de Protecție a Animalelor. Claudiu Minea a primit din partea Tamarei nu numai strictul necesar, ci şi un aragaz, o butelie şi un pat nou, pe lângă lenjerii, oale şi tacâmuri, dar şi medicamentele pentru trei luni, mâncare şi îmbrăcăminte. În vârstă de 38 de ani, tânărul trăia în zona numită Șerpărie în condiții greu de imaginat care au mișcat-o pe femeie până la lacrimi atunci când a aflat că a crescut la orfelinat, iar viața lui este pe muchie de cuțit în lipsa unui transplant de ficat, intervenție chirurgicală la care sărmanul din Șerpărie nu poate avea acces. Ne gândeam că, în urma apariției articolului, oameni binevoitori din Câmpulung sau din județ vor urma gestul nemțoaicei și vor sări în sprijinul conaționalului lor cu atât cât pot, dar… nu a fost așa. Mâna întinsă a venit tot din Germania pentru că fosta stewardesă, cu același entuziasm cu care a strâns colecta pentru animale s-a implicat și în acest caz. Ea a creeat un eveniment pe Facebook, dedicat anume lui Claudiu iar nemții au răspuns imediat apelului de suflet, astfel încât acum Claudiu are o nouă casă, mai decentă unde să locuiască și primește lunar bani de chirie, pentru medicamente și mâncare într-un cont creat anume pentru el, unde donatorii îi depun direct sumele necesare. Tamara Raab va veni la sfârșitul acestei luni din nou în Argeș pentru a vedea ce mai face băiatul luat sub protecția sa și pentru că starea de sănătate a lui Claudiu se deteriorează din ce în ce mai mult ea a luat legătura un un medic român care activează în Germania în cadrul organizației „Medici fără frontiere” și care este dispus să se alăture cauzei umanitare, mai ales că este vorba despre un compatriot al său.
Alina Crângeanu




0 Comentarii