Web Analytics
scris miercuri, 07.04.2021

L-au mutat şi s-au încurcat…! „WC-ul smart” blochează recepţia Pieţei Primăriei Piteşti

Săptămâna trecută, primarul Cristian Gentea a precizat că mutarea grupului sanitar subteran (în valoare de 400.000 de euro) din Piața Primăriei -de la locul prevăzut inițial- în zona verde de lângă Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer- Cumpăna” presupune și un nou aviz de la Direcția de Cultură Argeș.
Așa cum a anunțat Jurnalul de Argeș într-o ediție anterioară, proiectul toaletei a fost avizat inițial, în faza DALI, în zona de protecție a monumentului, dar în altă poziție, lângă statuia lui Mircea cel Bătrân, în zona parcării de lângăTeatrul „Davila”. Apoi a fost modificat amplasamentul toaletei, din cauza unor cabluri pentru alimentarea mașinilor electrice, care au fost descoperite în parcarea teatrului, după cum a declarat Cristian Cocea, șeful de la „Cultură”. Numai că această schimbare de amplasament nu a fost încă avizată de Direcția pentru Cultură Argeș.
„Vreau să vă spun că este și motivul pentru care nu am semnat recepția. Sunt toate semnăturile pe procesul-verbal de recepție, inclusiv a domnului director de la «Cultură» (Cristian Cocea, n. red.). La sfârșitul acestei săptămâni, vineri (2 aprilie, n. red.), proiectantul va înainta documentația pentru obținerea avizului nou de la «Cultură». I s-a explicat că nu va fi niciun fel de problemă, dar acesta este motivul pentru care eu n-am semnat recepția”, a declarat primarul Gentea.

L-au mutat şi s-au încurcat…!  „WC-ul smart” blochează recepţia Pieţei Primăriei Piteşti

Cristian Cocea: „Procesul-verbal final pe care l-am semnat este de suspendare a recepției”

L-am contactat și noi pe Cristian Cocea, directorul Direcției Județene pentru Cultură Argeș, pentru a afla cum comentează spusele primarului. Acesta ne-a precizat că recepția a durat mai multe zile și că a semnat procesul final de suspendare a acesteia. „Procesul final pe care l-am făcut este de suspendare a recepției pe moment. Procesul-verbal final pe care l-am semnat este de suspendare”, a clarificat Cristian Cocea.
Interesant este că, după toată vâlva iscată în ultimele săptămâni, pe plan local și național, pe seama pieței și a „WC-ului smart”, până la scrierea acestui articol proiectantul încă nu a depus documentele pentru a lua noul aviz de la Direcția pentru Cultură. Informație confirmată de Cristian Cocea. Mai întâi, proiectantul trebuie să înainteze documentația pentru a primi avizul, apoi documentele vor fi analizate în cadrul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice. „Comisia se întâlnește o dată pe lună, online, pentru toate proiectele din 4 județe, nu numai pentru acest proiect. În momentul în care va exista un astfel de proiect, va fi supus dezbaterii”, a explicat Cristian Cocea.

Citește și „WC-ul smart” a început să pută. Arhitectul Soare dezvăluie că preţul s-a dublat după ce i-a fost modificat proiectul

Citește și Primarul Cristian Gentea: „Valoarea propusă de arhitect pentru toaleta publică era 500.000 de euro, nu 200.000 de euro”

Citește și Dezvăluiri despre noua Piaţă a Primăriei Piteşti

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Asta este emblématique Pitestiului. Oras WC , .in centru , linga Primarie .

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...