Web Analytics
scris joi, 01.04.2021

Investitorii locali din HoReCa sunt interesați de Parcul Lunca Argeșului

Primarul și viceprimarii s-au întâlnit cu reprezentanții HoReCa din județ pentru a vorbi despre dezvoltarea zonelor de agrement din parcuri. Unul dintre obiectivele țintite pentru anul viitor este ca Simfonia Lalelelor să aibă loc în Parcul Lunca Argeșului și să fie un eveniment pentru tineri, cu spectacole de teatru și film, concerte și alte activități atractive pentru turiști. Următoarea întâlnire va avea loc peste 7 zile, în parcul de pe malul Argeșului, apoi proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, după cum aflăm din comunicatul de presă de la primărie. 

Investitorii locali din HoReCa sunt interesați de Parcul Lunca Argeșului

„Administrația piteșteană s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri din alimentație publică și servicii hoteliere pentru a trasa o strategie de proiectare a viitoarei zone de agrement din parcurile de pe malul Argeșului. La întâlnirea cu reprezentanții HoReCa au participat primarul Cristian Gentea, viceprimarii Gelu Tofan și Mihai Mihăilescu, administratorul public Lucrețiu Tudor, precum și arhitectul șef Ruxandra Cruțescu, alături de toți directorii de servicii din Primărie, demonstrând mediului de afaceri interesul uriaș pe care administrația locală îl acordă dezvoltării Piteștiului ca oraș în care tinerii să-și dorească să rămână.

Citește și Primarul Cristian Gentea: „Valoarea propusă de arhitect pentru toaleta publică era 500.000 de euro, nu 200.000 de euro”

Parcul Lunca Argeșului 1 este una dintre zonele cu cel mai mare potențial de dezvoltare din Argeș în ceea ce privește facilitățile de agrement, de petrecere a timpului liber și de divertisment. Sport în aer liber, o faleză cu zonă de terase, debarcader, piscină, toate reprezintă idei de afaceri pe care investitorii le pot materializa prin concesionarea terenurilor și prin parteneriat cu municipalitatea. Pe modelul orașelor europene, în jurul unor poli de atracție pentru timpul liber se vor dezvolta categorii de restaurante: cafenele, terase, pub-uri, chiar cluburi!

Un deziderat realizabil începând chiar de anul viitor este ca Festivalul „Simfonia Lalelelor” să fie dezvoltat în Lunca Argeșului, ca un eveniment pentru tineri, cu spectacole de teatru și film, concerte și alte tipuri de activități care să atragă turiști și să ofere un real „brand” Piteștiului, cu stil, dar și profitabil.

Următoarea întâlnire va avea loc peste 7 zile, direct pe teren, în parcul de pe malul Argeșului, apoi proiectul va fi elaborat în formă scrisă, aprobat de Consiliul Local și promovat pentru implementare”.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...