Așa poate fi denumită fotografia alăturată. În mijloc tronează, pe post de Maica Tereza, nimeni alta decât Violeta Toma, binecunoscuta directoare a Școlii Postliceale Sanitare Christiana din Pitești, adică nașa lui Bogdan Liviu Gardin, fiul șefului IŞJ Argeș, Florin Gardin. În dreapta, doamna blondă și pe deplin satisfăcută de selecta companie este Ana Moșteanu, inspectoarea care răspunde de învățământul privat iar cea din stânga e o altă mogulă a învățământului cu profil sanitar din județ, e vorba de Lili Stănescu, directoarea de la Școala Postliceală Carol Davila. Ce au în comun cele trei, pe post de curea de trasmisie? Protecția pe care le-o asigură generalul Gardin. Șeful IŞJ Argeș a umilit pur și simplu absolvenții de la fostul Liceu Sanitar, unitate de stat, cu bază materială, laboratoare, profesori pregătiți în domeniu și tot ce mai trebuie, trimițându-i să dea examen pentru profesia de asistenți medicali la dracu-n praznic, într-un cămin al fostului Liceu Petrol din Pitești, acolo unde funcționează Școala Postliceală Christiana. Și încă pe taxe mult mai mari decât la Liceul Sanitar, actual Cantacuzino. Cum la Christiana e directoare chiar nașa, e limpede că finul a avut grijă să-i creeze un front generos de lucru. Cum Jurnalul a scris deja despre acest troc și scandalul cu iz de cumetrie s-a inflamat până în presa centrală, în Jurnalul Național, finul a avut grijă să direcționeze o parte dintre cursanți și către „concurența” nașei, adică la Școala Postliceală Sanitară Carol Davila, condusă de Lili Stănescu. Vorba vine concurență pentru că, de fapt, este vorba de un adevărat full de dame, cu inspectoarea responsabilă de învâțământul privat, Ana Moșteanu, în coadă. Exact cu cea care trebuie să fie echidistantă și să monitorizeze cu atenție relația dintre învățământul de stat și cel privat. Iar cât de echidistantă e această relație, am văzut deja…
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!
Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii
Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!
Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie
Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!
România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională
Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!
Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale
Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!
Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf
Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!
Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța
Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!
Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea
Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!
Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică
Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!
Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate
Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!
Accident la Curtea de Argeș. O victimă, luată cu SMURD-ul
Un eveniment rutier a avut loc în seara zilei de marți, 10 noiembrie, ăn Argeș. Este vorba despre un accident […] Citește!
Mihai Coteț: „PSD și AUR nu ne lasă să uităm”
PSD și AUR nu ne lasă să uităm că formează o alianță în Parlament. Și e foarte bine că nu […] Citește!
Alina Gorghiu şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, înlocuite din delegaţia permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO, la propunerea grupurilor parlamentare PNL
Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor a decis, marţi, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc şi Alina Gorghiu din Delegaţia permanentă la […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii