Web Analytics
scris luni, 08.03.2021

Cristian Diaconescu, ales preşedinte al PMP la congresul de la Sinaia

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a fost ales, duminică, preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, moţiunea sa, ”România respectată”, fiind votată de către 550 dintre cei 561 de delegaţi la evenimentul organizat online, cu participarea fizică a liderilor formaţiunii la Sinaia. El a transmis, la prezentarea moţiunii sale, că delegaţii PMP nu s-au reunit la congres pentru a ieşi ”la tarabă pentru un alt partid politic”.

Cristian Diaconescu, ales preşedinte al PMP la congresul de la Sinaia

 

CITEȘTE ȘI: CNAIR a anunţat câştigătorul execuţiei lotului 4 al autostrăzii Sibiu Piteşti, sectorul de 10 km cuprins între Tigveni şi Curtea de Argeş

 

Cristian Diaconescu a fost singurul care a participat cu o moţiune la congresul PMP. El le-a solicitat membrilor de partid să nu îi ceară ”elemente de disociere de Eugen Tomac”, fostul preşedinte al formaţiunii care a demisionat după ce PMP nu a mai intrat în Parlament, după alegerile din decembrie anul trecut. 
”Prin această moţiune, pe scurt, vă rog să daţi acestui partid solidaritate înţelepciune şi coerenţă la nivel local şi central şi îndrăznesc s mă oblig în faţa dumneavoastră, şi să vă promit, că eu am să-i dau un viitor”, le-a spus Cristian Diaconescu celor prezenţi fizic sau online. 
CITEȘTE ȘI: JUSTIȚIA ARGEȘEANĂ, ÎN DOLIU! A MURIT JUDECĂTOAREA CORNELIA INGHE ENE
Diaconescu a vorbit despre principiile care trebuie avute în vedere de partid, principii precum identitatea naţională, proprietatea privată, minimalizarea intervenţiei statului în economie, solidaritatea, dialogul cu societatea civilă, educaţia, respectarea angajamentelor asumate de România pe plan internaţional şi o politică „în beneficiul românilor şi a României reîntregite”.
”Vreau să vă spun că am văzut şi eu mica propagandă anterioară acestui congres. Ne-am întrunit aici să ne punem de acord în legătură cu ce facem în continuare, în legătură cu solidaritatea noastră, în legătură cu coeziunea noastră. Nu ne-am întâlnit aici să ieşim la tarabă pentru un alt partid politic”, a mai adăugat el. 

Distribuie!

1 Comentariu

  1. AZI, CONGRESUL PMP: UN NAUFRAGIU FĂRĂ SUPRAVIEȚUITORI!
    07 martie 2021
    Căpitanul de cursă lungă care se descurca pe mările și oceanele lumii (se „descurca” așa după cum știm: tolerat de securitatea ceaușistă pentru că el însuși făcea parte din ea, bișniță cu blugi, video, țigări și whisky, după propria recunoaștere, intrigi și săpături la telemie față de tot ce atingea, acțiuni tip Reichstag în portul Anvers, sacrilegii nepopulare față de propriile interese, aceasta însemnând trecerea pe sub tăvălugul scopurilor lui mârșave totdeauna extrem de mascate, chiar și a propriilor membri ai familiei pentru că un scelerat nu are scruplule, etc.), – acest căpitan, vă spuneamm, după ce a eșuat cu nava numită „România” a eșuat, ÎN SFÂRȘIT, și cu nava numită de el PMP!
    Într-o cădere continuă după ce i s-au luat butoanele din mâini, – dar, după ce pentru el își asigurase încă 5 ani de trândăveală politică la Bruxelles -, moșneagul încrucișat se chinuie să facă din rahat bici, și face eforturi de fațadă să credem că și pocnește! Vax! Așa cum îi spusese în plenul unei adunări sau adunături cum este și acum „Congresul PMP”, „la umbra lui, nici iarba nu crește”!
    După eșecul mulașteptat de români, înregistrat de partiduleț la alegerile parlamentare de astă-toamnă, o mână de rămășițe umane cu iz băsist, încă se mai screm să creadă că din postura de purece ar putea trece și ei pe un pod alături de un elefant, căruia să-i spună: tropăim, tropăim, așa-i?
    Câțiva inși (apropo: m-a umflat râsul să văd „delegații” la „congres” – o mână de oameni convocați peste noapte la telefon, după propriile discursuri ale celor care au luat cuvântul de la tribuna adunăturii) care au un talent înăscut de ași construi un statut de ratat politic, – Mihail Neamțu, Eugen Tomac, Florian Bichir, Robert Turcescu, Cristian Diaconescu, Adrian Rădulescu, Theodor Paleologu și mulți alții total necunoscuți, gata oricând s-o ia la stânga sau la dreapta, acolo unde ar putea obține o funcție de chiulangiu-lehăitor, au găsit la repezeală pe unul care să le „reprezinte idealurile” în persoana unui clasic ronțăitor de funcții, destul de inteligent dar întotdeauna prost inspirat din lipsă de talent și intuiție: oportunistul cu înclinații de trădător, Cristian Diaconescu! Singurul candidat care s-a și prezentat în fața „partidului” cu echipa care să-i susțină „programul politic” denumit „România respectată”! Cei câțiva delegați, au primit funcții în partid, s-au și votat singuri și s-au și ales tot singuri, spunându-i candidatului Cristian Diaconescu „domnule președinte” chiar înainte de a ști rezultatul „votului” pentru această funcție! Halal PMP! De râsul curcilor!
    Iar pentru ca grotescul să fie ridicat pe culmi neimaginabile, cei prezenți la „congres” au stabilit de pe acum și candidatura viitorului Președinte al României în persoana proaspătului ales în funcția de președinte PMP, – Cristian Diaconescu! Hai, bre, mă lași?
    Astfel șușaneaua politică s-a încheiat; urmează să fie parafată la un restaurant și… „au făcut-o și pe asta”, – vorba unuia dintre vorbitori! Băi, ești prost?/Băi, ești nebun?
    La „congres” au participat 599 membri cu drept de vot din care au votat 572 într-un vot sută la sută electronic! Iar pe parcurs, mulți postaci le urau instant „Succes d-le președinte Cristian Diaconescu” chiar dacă se mai strecurau și unii care nu le dădeau nicio șansă! Măi, să fie!…

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită