Web Analytics
scris joi, 25.07.2013

Bălăceanu-Stolnici despre arhiepiscopul Argeșului: „Calinic e cam haiduc”

Numeroase personalități ale Argeșului au dorit să se întâlnească săptămâna trecută cu academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, cu ocazia unui eveniment special organizat la Biblioteca Județeană. Câțiva dintre aceștia au avut ocazia să îl întâlnească pe Bălăceanu-Stolnici în sala de protocol a Bibliotecii Județene. Printre ei s-a numărat și academicianul Gheorghe Păun, cel care i-a înmânat înaltului oaspete o revistă de cultură tipărită la Curtea de Argeș. Prilej cu care eminentul academician a dorit să afle ce mai face și ÎPS Calinic, făcându-i și o caracterizare plastică arhiepiscopului Argeșului și Muscelului: „Calinic e cam haiduc…” În altă ordine de idei, un alt invitat special și inedit la protocol a fost inginerul Romică Sandu, inventatorul eleronului care a câștigat milioane de dolari de la Dacia după ani mulți de procese. Romică Sandu nu îl mai văzuse personal pe Bălăceanu-Stolnici de peste 12 ani, iar reîntâlnirea, ca și lansarea de carte la care a asistat ulterior, l-au emoționat foarte mult. Să mai zică cineva că inginerii nu sunt pasionați de cultura autentică… (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...