Web Analytics
scris miercuri, 17.07.2013

DSP Argeş trece la restructurarea posturilor

Conducerea DSP Argeș a avut ședință prelungită luni dimineaţa, pentru prelucrarea Ordonanţei de Urgenţă 77 a Guvernului, respectiv prevederile cu privire la Direcţiile de Sănătate Publică. Potrivit directorului instituţiei, Adrian Stoica, se va trece la desfiinţarea tuturor posturilor vacante la 29 iunie, după care până la sfârşitul lunii iulie se va proceda la reducerea a 4% din totalul anagajaţilor existenţi care se cifrează acum la 128 de persoane. „Nu ştiu cine o să plece. Noi avem aici medici, asistenţi, jurişti, economişti… Sunt multe categorii de personal. O să aplicăm prevederile Codului Muncii, contractul şi acordul cadru semnat de Ministerul Sănătăţii şi partenerii sociali”. În ceea ce priveşte zvonul privind desfiinţarea instituţiei, directorul Stoica nu are vreun răspun cert din partea forurilor superioare: „Iniţial s-a spus că direcţiile publice vor fi desfiinţate, apoi au spus că vor exista nişte oficii fără personalitate juridică la nivel judeţean. Este un proiect neconcretizat în lege sau normă viabilă. Acela rămâne la stadiul de proiect.” A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...