Web Analytics
scris joi, 04.07.2013

„Prefectul Apune” a comis-o din nou. La rubrica Decese…

Săptămâna trecută, prefectul Cristian Soare a comis-o din nou. A trimis prin fax cotidianelor locale un mesaj de condoleanțe pentru victimele din Muntenegru.  Visând probabil că e deosebit de respectat și că instituțiile media preiau necondiționat mesajele sale generatoare de maximă audiență, „Prefectul Apune”, după cum ne-a sugerat să-l numim chiar un coleg de partid din PNL, a avut un șoc a doua zi când a constatat că mesajul său de condoleanțe nu figura la loc de cinste, chiar pe prima pagină a publicațiilor argeșene.  Două dintre cele trei cotidiane care primiseră mesajul nu l-au publicat deloc, iar cel de-al treilea l-a expediat în pagina 10, la Mica Publicitate, unde l-a amestecat cu celelalte anunțuri de la rubrica Decese. Între noi, fie vorba, cam asta e  valoarea și prestația Instituției Prefectului, exact de Mica Publicitate. Morala e simplă. Pe prefectul Soare l-a împins ața să facă o celulă de criză ca să mai câștige ceva publicitate ieftină pe seama dramei celor din Muntenegru, dar s-a zgârcit să bage mâna în buzunar (el împreună cu ceilalți doi colaboratori ai săi, subprefectul Burnei și șeful de cabinet Eugen Nae) ca să plătească o sută sau două de lei pentru publicarea respectivului mesaj pe prima pagină a cotidianelor argeșene. Se făcea gaură în salariu, și așa foarte mare comparativ cu prestația, dacă dl. Soare își rupea de la gură și transmitea  respectivul mesaj de condoleanțe de pe prima pagină, așa cum meritau victimele accidentului din Muntenegru?  Cu siguranță nu, dar, vorba aceea, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.    (ELECTRO-CUTARE)

„Prefectul Apune” a comis-o din nou. La rubrica Decese…

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...