Web Analytics

articol scris vineri, 18 decembrie 2020

Alo, DIICOT! Ce se aude cu dosarul contabilei care a delapidat aproape 1 milion euro de la Spitalul Judeţean? Managerul Adriana Molfea: „Este un dosar penal, care văd că stagnează. Nu ştiu de ce nu înaintează deloc”

Din 2017, DIICOT investighează o delapidare de peste 3,9 milioane lei comisă la Spitalul Judeţean Argeş, în perioada 2012 – aprilie 2017, de către fosta contabilă Amalia Dumitrașcu. Unitatea medicală a acţionat-o deja în instanţă, pe cale civilă, pe fosta angajată pentru a fi sigură că recuperează prejudiciul produs. Pe 7 octombrie a.c., Tribunalul Argeș a dat câștig de cauză spitalului, obligând-o pe Amalia Dumitrașcu să plătească prejudiciul produs, însă decizia instanței nu este definitivă. Am întrebat-o pe Adriana Molfea, managerul Spitalului Județean Argeș, dacă Amalia Dumitrașcu a atacat decizia până la urmă. „Încă nu știm. O să vedem. Până la sfârșitul anului aflăm dacă o face sau nu. Are 30 de zile din momentul în care i se comunică și ei” – a fost răspunsul.
Decizia Tribunalului Argeș: „Obligă pârâta (Dumitrașcu Amalia – n.r.) să plătească reclamantului (Spitalul Județean de Urgență Pitești – n.r.) suma de 3.988.687,72 lei reprezentând prejudiciul adus acestuia, la care se adaugă dobânda legală remuneratorie calculată până la data de 30.06.2019, în sumă de 324.235,26 lei, precum şi reactualizarea prejudiciului calculat până la data de 30.06.2019, în sumă de 370.687,80 lei. Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare şi indicele de inflaţie, începând cu data de 30.06.2019 şi până la data efectuării plăţii efective a prejudiciului. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 8.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 07.10.2020, la Tribunalul Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale”, se arată în hotărârea instanței argeșene.

7 Molfea 1249Managerul Spitalului Județean: „Încercăm toate mijloacele, inclusiv cu sechestrul extins”

Despre dosarul penal instrumentat de procurorii DIICOT Pitești nu avem încă informații. Am solicitat poliției, în baza Legii 544, să aflăm stadiul dosarului, iar în data de 17 decembrie am primit următorul răspuns. „Dosarul penal la care faceți referire nu este instrumentat la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș”. „Noi am mai întrebat, am mai solicitat relații, nu au fost foarte elocvente. Ne-au spus că sunt în curs de cercetare”, a menționat Adriana Molfea (foto).
Managerul spune însă că va încerca orice posibilitate legală pentru a recupera prejudiciul. Asta dacă Amalia Dumitrașcu mai are ceva pe numele ei și nu a înstrăinat deja totul. „Este un dosar penal, care văd că stagnează. Nu știu de ce nu înaintează deloc, iar noi, ca să ne asigurăm că avem un titlu executoriu pentru a recupera creanța, pentru că pe noi asta ne interesează în principal, am procedat la această acțiune separată, pe cale civilă. Acum să sperăm că vom avea și sorți de izbândă, adică voi avea ce să recuperez. Încercăm toate mijloacele, inclusiv cu sechestrul extins. O să vedem ce o să găsim”, ne-a precizat Adriana Molfea.

Citește și Adriana Molfea, manager Spitalul Judeţean Argeş: „Am dat-o în judecată pe Amalia Dumitraşcu, să fim siguri că recuperăm aproape un milion de euro”

Citește și Amalia Dumitraşcu nu este singura responsabilă în dosarul delapidării de un milion de euro

Citește și Directorul economic Isabela Din dezvăluie cum a prins-o pe contabila Amalia Dumitraşcu

Cum a reușit fosta contabilă să delapideze aproape 1 milion de euro

Frauda a fost descoperită în aprilie 2017 de către directorul economic Isabela Din, cea care îi luase locul Rodicăi Beșliu, pensionată în vara lui 2016. Pensionata Rodica Beșliu era șefa Amaliei Dumitrașcu și cea care trebuia s-o controleze, de fapt, pe contabilă. De precizat că totul a pornit de la două ordine de plată emise în primăvara lui 2017, la care datele nu concordau cu cele de pe facturi: contul bancar și codul fiscal difereau față de cele de pe factură, iar numele furnizorului era același.
Metoda prin care acţiona Amalia Dumitraşcu era următoarea: erau întocmite ordine de plată în care la rubrica beneficiar era înscrisă denumirea unui furnizor fictiv al Spitalului Judeţean, iar la contul IBAN şi identificarea fiscală erau trecute datele Rivertex Project, o firmă cu patroni din Ştefăneşti.
După ce frauda a fost descoperită, o echipă de la Curtea de Conturi a venit în control. Ulterior, Parchetul a făcut percheziții și contabilă şi la cei doi complici de la firma Rivertex Project, care au fost arestați preventiv. Amalia Dumitraşcu mai are o fraudă masivă la activ, dată BCR Piteşti între 2002 şi 2005, împreună cu o altă colegă. În acel dosar, Amalia Dumitraşcu a scăpat de închisoare prin prescrierea faptelor, fiind doar obligată să achite băncii despăgubiri în valoare de 1.604.205 lei. Practic, banii furați. Incredibil e că, deși avea acest „CV” cu 16 miliarde lei vechi, partea ei, bani furați de la BCR Pitești, Amalia Dumitrașcu și-a găsit repede de lucru la compartimentul Contabilitate al Spitalului Județean.

Distribuie!

0 Comentarii

Ion Mînzînă a discutat cu premierul României despre situația de la Dacia

Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, s-a întâlnit miercuri, 28 octombrie, cu premierul Luca Niculescu, […] Citește!

Binoclu de vânătoare: cum alegi mărirea și obiectivul potrivit pentru teren

La vânătoare, fiecare detaliu contează. O mișcare discretă la marginea pădurii, silueta unui animal pe o creastă sau schimbarea luminii […] Citește!

Deputatul Cătălin Mîndroc, la Bruxelles: „A fost o onoare să reprezint legislativul României”

Deputatul PSD de Argeș, Cătălin Mîndroc, a participat la prima reuniune a reprezentanților Comisiilor de Apărare din statele membre NATO, […] Citește!

Giurgiu. Bărbat reținut după ce și-a agresat mama. Femeia a ajuns la spital

Miercuri, 28 octombrie 2026, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu a informat într-un comunicat că bărbatul în vârstă de 40 […] Citește!

Dramă în familia de artişti Ilfoveanu! În ziua în care tatăl a dezvelit monumentul semicentenar de pe Transfăgărăşan, fiul s-a sinucis

Sculptorul Adrian Ilfoveanu a aflat abia a doua zi că fiul lui și-a curmat viața Mesaj sfâșietor pe Instagram despre […] Citește!

Cât costă Inspecția Tehnică Periodică la Publitrans

Publitrans 2000 S.A. Pitești pune la dispoziția persoanelor fizice și juridice serviciile stației proprii de Inspecție Tehnică Periodică (ITP). Societatea […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu: Protejarea copiilor de hărțuirea de orice fel trebuie să fie o prioritate!

Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, a votat miercuri, 28 octombrie, în plenul Camerei, […] Citește!

Zeci de mii de lei plătiţi de CJ-ul lui Mînzînă pentru turnarea de lături şi bale în capul ziariştilor critici

Firma SC Goliath Comunication SRL a familiei Donoiu a desemnat „purtătorul de cuvânt” într-un contract cu DGASPC Argeș, condusă de […] Citește!

Alina Gorghiu a premiat 20 de cupluri longevive la Ţiţeşti

Douăzeci de cupluri care au sărbătorit cincizeci de ani de la nuntă au fost premiate în comuna Țițești de către […] Citește!

Senatorul Mihai Coteţ, după vizita delegaţiei din Grecia: „Noi căi de colaborare pentru mediul de afaceri”

Vicepreședintele Senatului, senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a primit, luni, 26 octombrie, la Senat, delegația oficială a Republicii Elene, […] Citește!

Primarul din Bascov, prezent la Bruxelles

Primarul Gheorghe Stancu a luat parte, pe 14 octombrie 2026, la Bruxelles, la o reuniune dedicată reconstrucției Ucrainei și dezvoltării […] Citește!

Hunedoara. Percheziții domiciliare într-un dosar de furt și tăinuire a unor bunuri arheologice

Miercuri, 28 octombrie 2026, Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, au […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!