Web Analytics
scris joi, 30.05.2013

Exclusivitate. Nicolae Raţiu: „Şi eu mă întreb dacă cel mai important investitor din Câmpulung n-ar trebui să reprezinte zona în Parlament”

Nicolae Raţiu, fiul fostului lider ţărănist Ion Raţiu, trăieşte la Londra de mulți ani, însă derulează afaceri în România. Este unul dintre cei mai importanți investitori din Câmpulung Muscel. Nicolae Rațiu ne-a acordat un interviu în exclusivitate legat de planurile și investițiile sale în Argeș, cât și legat de viitorul ARO.

„Doi investitori din China și India au fost interesați să producă ARO”

# Dețineți licenţa de fabricaţie pentru toate tipurile de ARO, atât la OSIM, cât și la Geneva. Din 2007, de când ați cumpărat Câmpulung Industrial Park cu 16,7 milioane euro, câți potențiali investitori s-au interesat să reînceapă producția ARO?
– Am avut discuții cu doi clienți potențiali din China și India. Din păcate, din cauza crizei economice și financiare, aceștia și-au declinat interesul inițial.
# Prin ce filieră ați ajuns să investiți la Câmpulung? Care sunt legăturile dumneavoastră cu orașul?
– Am vizitat orașul de multe ori grație legăturilor mele cu Fundația Pro Patrimonio, al cărei președinte sunt, și care a restaurat frumoasa Vilă Golescu, donată de ultimele descendente ale familiei, Irina și Elena. Rezultatul procesului de restaurare, care a durat cinci ani şi a beneficiat de sprijinul generos al Lafarge Romcim, este o combinaţie între casa memorială Golescu, având aproape tot mobilierul restaurat, şi o casă de oaspeţi confortabilă, cu toate facilităţile moderne, formată dintr-un hol, studio, sufragerie, bucătărie, cinci dormitoare şi trei băi.  Tot legat de Câmpulung, aș vrea să vă mai spun că la un moment dat am și cumpărat un teren acolo, teren pe care l-am vândut apoi celor de la Kaufland. Când a apărut oportunitatea de a achiziționa fosta platformă ARO, am făcut-o.
# Privind retrospectiv, a fost o afacere bună investiția la Câmpulung?
– A fost o investiție foarte promițătoare și chiar după mai mulți ani de criză economică încă mai credem în viitorul pozitiv al acestui proiect. Credem că o să creștem încet, dar sigur, odată cu economia națională.
# Care sunt șansele ca în viitor să vedem ARO sau alt model de autovehicul produs la Câmpulung?
– Suntem gata să discutăm cu oricine este interesat să investească într-un asemenea proiect. Personal, cred că piața de SUV-uri este cam saturată. Dacia produce și vinde cu succes modelul Duster aproape de Câmpulung, la Mioveni.
# Ce procent din Câmpulung Industrial Park este ocupat la ora actuală și ce companii au investit acolo?
– Aproape 50% dintre clădirile existente sunt ocupate de doi chiriași, producătorul de componente auto NOBEL AUTOMOTIVE și GLOBAL ECO CENTER, o companie care se ocupă cu reciclarea. Mai sunt disponibili încă 25.000 mp pentru viitorii potențiali chiriași.
# Mai sunt și alți producători de componente auto  care doresc să vină să investească în Câmpulung Industrial Park?
– Avem în mod frecvent discuții cu potențiali chiriași pentru Câmpulung Industrial Park și aproape 40% dintre aceștia vin din industria auto. Este un drum lung între a discuta și a lua o decizie finală, dar suntem încrezători că în perioada următoare vom finaliza o parte dintre aceste discuții. Reprezentăm o locație atractivă pentru industrie în general și pentru industria auto în particular.

„Sunt gata să fac noi investiții la Câmpulung”

# Ați fost criticat pentru faptul că nu ați creat locuri de muncă la Câmpulung, un oraș în care aproape 25% dintre locuitori sunt șomeri. Care este realitatea?
– Am cumpărat fabrica ARO de la un lichidator și nu de la statul român într-o formulă de privatizare, așa că nu aveam obligația de a crea locuri de muncă. Am cumpărat-o pentru a crea un parc industrial și pentru a atrage companii în zonă, fapt ce are în final drept rezultantă angajări din comunitatea locală, așa că toată lumea are de câștigat. Prin cumpărarea de către Landmark Management a fostei fabrici ARO în 2007 și prin realizarea Câmpulung Industrial Park am reușit să creăm în jur de 150 de locuri de muncă, atât pentru chiriași, cât și pentru administrarea parcului. În perioada 2007-2009, aproape 400 de oameni din zonă au fost angajați pentru furnizorii din cadrul Câmpulung Industrial Park
# Intenționați să mai faceți și alte investiții în Argeș?
– Sunt gata să fac noi investiții în Câmpulung Industrial Park pentru a răspunde cererilor chiriașilor și pentru a crea noi afaceri acolo.

„Am refuzat cererea fostului prefect Davidescu de a folosi marca ARO”

# La sfârșitul anului trecut, fostul prefect de Argeș Gheorghe Davidescu, împreună cu un controversat om de afaceri, Constantin Dârzan, și-au anunțat intențiile de a înregistra marca „ARO GO” la OSIM și să producă vehicule ARO la Câmpulung. Ați discutat cu ei? Ce s-a întâmplat cu intențiile lor?
– Nu știm nimic despre intențiile lor, cu excepția faptului că au cerut la OSIM acordul de a înregistra acea marcă, OSIM ne-a întrebat pe noi și noi am refuzat. Nu am fost contactați direct niciodată de către aceste două persoane pentru a vorbi despre folosirea mărcii ARO.
# Ați făcut un calcul al investițiilor totale realizate până acum în România?
– Am investit peste 30 de milioane de euro până acum.

„Emil Constantinescu a avut gelozie și un complex de inferioritate față de tatăl meu”

# Atunci când PNȚCD a venit la putere în 1996, Emil Constantinescu a respins orice poziție ministerială propusă lui Ion Rațiu, chiar și cea de președinte al Camerei Deputaților, pentru care fusese ales în mod democratic. De unde aceste reacții adverse ale lui Constantinescu față de tatăl dumneavoastră?
– Gelozie și un complex de inferioritate. Poate că Emil Constantinescu nu l-a uitat pe Ion Rațiu pentru că, atunci când el a fost ales candidatul Convenției Democrate în 1992, tatăl meu a întrebat retoric: „de ce să alegem un mic comunist pentru a învinge un mare comunist?” Sau poate pentru că fostului președinte nu i-a căzut bine faptul că a fost numit „Capra lui Coposu” în „Cotidianul”. Cine știe? Poate că până la urmă ambele descrieri au fost justificate și s-au dovedit a fi corecte.
# Aveţi ambiții politice legate de Romania pe termen mediu? V-ar tenta să deveniți parlamentar de Câmpulung, în condițiile în care sunteți cel mai mare investitor în zonă?
– Nu am ambiții politice legate de România. Oricum, a doua întrebare e chiar interesantă. Ar putea fi cel mai mare investitor local și cel mai bun reprezentant în Parlament pentru oamenii din Câmpulung? Și eu îmi pun întrebarea asta!
# Cât e business și cât e filantropie în povestea vieții lui Nicolae Rațiu?
– Business-ul trebuie să fie profitabil pentru a îmi putea permite să am fonduri și să le dedic filantropiei – așa că variază – dar aș spune că în povestea vieții mele 60% e business și 40% e filantropie. În ambele domenii am oameni foarte buni care lucrează cu și pentru mine.
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită