Web Analytics

articol scris joi, 03 decembrie 2020

Bolnavă de Covid şi internată la Valea Iaşului, o asistentă de la Ambulanţă îşi descrie coşmarul / Alina Bîrleanu: „Am fost impecabilă şi tot l-am luat!”

Bolnavă de Covid, Alina Bîrleanu, asistent medical generalist principal la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeș, a ținut să facă publice suferința, dar și experiența în lupta cu virusul. Internată în spitalul de la Valea Iașului, Alina a distribuit în mediul online trei filmulețe scurte, a câte 21 de minute, în care, vizibil afectată de lipsa aerului, și anunțând că este la un pas de a-și pierde cunoștința, a descris ce i se întâmplă. Interesant este că într-unul din filmulețe spune că a urmat toate regulile de igienă și dezinfecție pentru a se proteja și, totuși, a fost în zadar.
“După 15 noiembrie duc o luptă grea cu acest blestemat de virus. Am fost testată din proprie inițiativă, având simptome. Zilnic apărea ceva greu de trecut, dar cu tratament și o voință de fier, treceam peste. Aveam copilul pozitiv și prietenul. Chiar dacă aveam perioade cu pierdere de memorie și foarte des lipsă de concentrare, mă ocupam și de ei. Îmi scriam pe caiet ce medicamente le administram, pentru a nu-i lăsa fără. Am luptat până pe 27 noiembrie. Starea prietenului meu era foarte gravă, chiar dacă avea tratament foarte bun. Am decis să merg la Spitalul Valea Iașului cu el. M-au primit cu condiția să fiu însoțitor, fiind foarte grav. Murea sigur acasă într-o zi. Azi e binișor. Eu de 2 zile am și afecțiuni pulmonare. Merg mai departe. Am doi pacienți în salon. Mă ocup de ei. Am dublu rol aici: pacient și salvator. Asta mă face să trăiesc. Aici este un vis. Foarte curat. Personalul îmbrățișează pacienții. Tot timpul lângă noi, să avem tot. Medicii, asistenții, toți sunt atenți să nu ne lipsească nimic. Voi pune curând o filmare. O voi împărți în 3 părți, fiind de 21 de minute. Eu sunt norocoasa pe care o iubește Dumnezeu! Nu sunt bine deloc, dar lupt. Voi merge iar în linia întâi să salvez vieți! Mesajul ăsta este: ați vrut libertate , dar nu avem sănătate! Ne mor oamenii dragi din cauza inconștienților care nu cred sau nu le pasă. Ies bolnavi peste tot și nu vom mai scăpa în veci de virus”, este unul dintre mesajele Alinei.

Citește și Un copil de 4 ani, cea mai tânără victimă a coronavirusului din România

Citește și Răspunsul la coronavirus: 550 de milioane de euro din fondurile politicii de coeziune pentru sprijinirea IMM-urilor din România

Și un alt mesaj, intrigant: “Nu mi-a intrat în casă un iaurt nespălat, un ou nedezinfectat, nimic nespălat sau nedezinfectat, șterse cu prosoape de hârtie uscate, după care băgate toate la locul lor. Pâinea, de când a început această nenorocită boala, am luat-o în folie. Am spălat și am dezinfectat inclusiv stiloul și pixul copilului și au stat două ore afară, pe servețele sterile cu spirt. Am dezinfectat clanțe, toalete, tot. A fost o plăcere să le fac, nu a făcut nimeni ce am făcut eu, dar în final tot l-am luat! Deci, am fost impecabilă, am încetat orice vizite cu toată lumea, nu am mai fost la plimbări. Oameni buni, este o mare minciună! Nu există dezinfectant care să te apere de Covid!”.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete