Web Analytics
scris joi, 16.05.2013

Dublura lui Andy Garcia a făcut cascadorii la Centrul de Echitaţie Send 92

Iubitorii de cai şi de călărie au avut parte, în weekendul trecut, de un show ecvestru pe cinste. Între 10 şi 12 mai, Centrul de Echitaţie Send 92 a fost arena unde s-au desfăşurat turniruri între cavaleri medievali, întreceri de tras cu arcul, călare, demonstraţii ale elevilor şcolii de echitaţie Send 92 şi cascadorii spectaculoase ale unei trupe de cascadori din Covasna.
Invitatul special al evenimentului a fost actorul Denis Ştefan, cunoscut ca interpret al rolului principal în telenovela „Inimă de ţigan” şi dublură a actorului american Andy Garcia în filmul „Modigliani”. Denis a prezentat un workshop de dresaj natural, în cadrul programului „Caii României”, unul dintre cei doi cai cu care a făcut demonstraţia, o iapă pur sânge arab, fiind unul dintre caii salvaţi din iadul de la ferma „Fierbinţi”. Show-ul nu a fost lipsit nici de căderi spectaculoase din fuga cailor, însă experienţa călăreţilor şi docilitatea superbelor exemplare cabaline i-au ferit pe participanţi de accidentări. Unul dintre cei care au căzut într-un galop a fost chiar Denis Ştefan, în timp ce călărea un cal fără şa şi fără căpăstru. Şi turnirurile cavalereşti i-au lăsat pedeştri pe călăreţi, după ce s-au izbit, în galopul cailor, cu lăncile. Dexteritatea cu care atât Denis Ştefan, cât şi cascadorii de la Covasna au nimerit ţintele la tragerea cu arcul din fuga calului şi cu lăncile, la întrecerile cavalereşti au fost răsplătite de public cu chiote şi aplauze.

Dublura lui Andy Garcia  a făcut cascadorii la Centrul de Echitaţie Send 92

Marian Torde, instructorul dresor al Clubului de echitaţie Send 92 a fost cel care a reprezentat cu cinste oraşul Piteşti la întrecerile cavalereşti şi i-a entuziasmat pe toţi cei prezenţi, adulţi şi copii, cu demonstraţiile de înalt dresaj împreună cu Catalan, un superb cal spaniol andaluz. Pe lângă demonstraţiile de echitaţie, au făcut senzaţie şi cascadoriile cu pocnituri din bici şi joc cu flăcări, executate de o componentă a trupei de la Covasna. Cai şi călăreţi, în toate cele trei seri ale evenimentului şi-au meritat din plin statutul de vedete, iar gazdelor, Nicolae şi Daniela Durdui, le revine meritul de a fi organizat cu succes primul eveniment de acest gen din Piteşti.
Adriana Gândilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...