Web Analytics
scris joi, 04.04.2013

La cantina Universităţii Piteşti se serveşte cea mai gustoasă porţie de bătaie tradiţională românească

De săptămâna trecută, meniul de la cantina Universității Pitești, din strada Gheorghe Doja, s-a îmbogățit cu câteva feluri de mâncare de-a dreptul neobișnuite, rezervate studenților cazați în căminele instituției, și nu numai. Faptul a putut fi constatat în seara de miercuri spre joi, atunci când personalul cantinei le-a servit studenților, printre felurile normale, și vreo opt echipaje de Poliție, sosite urgent la fața locului, ca desert al unei porții zdravene de bătaie tradițională românescă. Desfășurată cu multă poftă între două grupuri de studenți, care și-au împărțit reciproc bucăți grase și gustoase de pumni și picioare, căzute greu nu numai la stomac, ci și prin gurile combatanților, amorțite în prealabil de câteva porții zdravene de băuturi alcoolice și tutun. Cum adică băuturi alcoolice și țigări vândute la cantina Universității? Păi, poate nu știați! De când cantina a fost preluată, în urma unei licitații repetate ca să câștige cine trebuie, de către afaceriștii Aurel Săvulescu de la moara Vlăsia și italianul Marcello Battaglia de la restaurantul „La Dolce Vita”, studenților li se oferă, pe lângă mâncare, și un bogat sortiment de băuturi alcoolice și țigări, care întrețin o atmosferă foarte antrenantă în incintă. Mai ales seara, când, așa cum s-a văzut săptămâna trecută, bătăile sunt foarte gustoase, studenții abia putând fi despărțiți de mesele și scaunele cu care-și dădeau în cap, de către opt echipaje de polițiști. Care, din câte am aflat, au împărțit la finalul ospățului mai multe porții de amenzi, ba au înaintat a doua zi și o descriere amănunțită a celor întâmplate, la Rectoratul Universității. În vederea luării de măsuri, de preferință nu măsuri cu care se împarte băutura în pahare, ci măsuri adevărate, menite să pună capăt cârciumărelii de la cantina Universității unde, mai nou, se organizează seara chiar și spectacole de karaoke, în care studenții au ocazia să cânte sau să mugească, după caz, funcție de specializările și specialitățile alcoolice în care se școlarizează. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită