Web Analytics

articol scris miercuri, 02 septembrie 2020

Premieră. Motocicliştii din Topoloveni fac singurul festival din Argeş în 2020

Se întâmplă, după luni întregi de așteptare și dezbateri, bikerii și primăria din Topoloveni au anunțat: Archangels Motor Fest 2020 va avea loc pe 11 și 12 septembrie.
Cu maximă atenție privind restricțiile în vigoare, organizatorii vor primi până la 500 de participanți în Târgul Cârcinov din Topoloveni, unde vineri – 11 septembrie – vor concerta trupe precum Talisman și Fără Vise, iar sâmbătă – 12 septembrie – Trooper, Dan Helciug împreuna cu My Queen – Tribute Queen și nu numai. Conform tradiției, parada moto va avea loc în ziua de sâmbătă, înaintea concertelor, moment în care străzile orașului vor vibra sub roțile motocicletelor cu sute de cai-putere.
Anul trecut, atunci când pe scenă a urcat trupa Cargo, aceiași motocicliști au reușit să strângă la evenimentul din Topoloveni aproape 5 mii de rockeri și pasionați de motoare. În 2020, aceeași gașcă de bikeri, însă sub un nou nume, Archangels MC Topoloveni, reușește să spargă barierele și să organizeze din nou festivalul, în ciuda tuturor greutăților generate de pandemia Covid-19.
“2020 nu este un an ușor pentru nimeni, mai ales pentru organizatorii de evenimente. Economic vorbind, este dificil, având în vedere că pe scenă sunt plătiți să urce artiști de renume, însă numărul de bilete vândute este limitat de la câteva mii la câteva sute. Este sănătatea tuturor în joc, așa că ne-am conformat normelor în vigoare și promitem încă un eveniment de calitate. Motociclismul se face din pasiune și, ca orice pasiune, costă bani. Așa sunt și festivalurile cu specific moto, dar nu numai, se fac din dorința de a ne reîntâlni sănătoși într-o plimbare, iar mai apoi la un pahar de vorbă în fața scenei pe care se cântă rock.
Fără susținere, aceste evenimente sunt imposibil de realizat. Comparativ cu alte festivaluri, avem norocul să fim sprijiniți necondiționat de primărie, dar și de sponsorii locali dedicați, care ne sunt alături încă de la evenimentele de ciclism organizate de 6 ani încoace în Topoloveni, până la cele cu specific moto din prezent. Lanțul de magazine «Prima Market», spre exemplu, este unul dintre partenerii noștri permanenți. Topoloveniul, de când îl știu, a fost un oraș care-ți oferă tot ce are pentru ca un proiect să iasă bine, la fel și membrii clubului moto. Sunt ca o famile, greu de despărțit, cu foarte mici excepții, iar fiecare pune umărul la treabă pentru acest festival”, a declarat pentru Jurnal de Argeș Andrei Grigore, reporter Antena 3 și membru Archangels MC Topoloveni.
Programul întreg al evenimentelor din 11 și 12 septembrie poate fi găsit pe pagina de facebook “Archangels MC Tololoveni”. Jurnal de Argeş este, încă de la prima ediție, partenerul media oficial al festivalului din Topoloveni.
M.S.

Distribuie!

0 Comentarii

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete