Web Analytics

articol scris miercuri, 29 iulie 2020

Prefectul Soare: „La Mioveni, singura soluţie ar fi detaşarea de medici din alte judeţe”

La Spitalul Mioveni, Secția ATI este închisă de la începutul lui iulie, după ce a expirat detașarea medicilor de la Spitalul Județean. Funcționează încă Secția Infecțioase, până la sfârșitul lunii, pentru că există în continuare detașarea personalului, a declarat prefectul Emanuel Soare pentru ziarul nostru.

Prefectul Soare: „Dificil de crezut că, fără să afectăm activitatea SJU, mai putem găsi personal medical care să se detașeze la Mioveni”

De când a fost închis compartimentul ATI de la Mioveni, un alt compartiment de Terapie Intensivă COVID a fost deschis în structura Spitalului Județean Argeș, care compensează numărul de locuri de la compartimentul ATI al Spitalului Mioveni.
„Având în vedere că noi am obținut destul de greu acordul medicilor de acolo, în două rânduri, ne-am dat seama că situația aceasta nu poate să continue la nesfârșit. Atunci ne-am luat alte măsuri ca să putem gestiona situația. În sensul acesta, SJU a început să caute soluții în curtea proprie și a dezvoltat Secția de Infecțioase și Compartimentul ATI de la Centrul de Diagnostic și Tratament. Să nu uităm că tot personalul detașat la Mioveni a venit de la Județean. Atunci, Județeanul și-a extins puțin capacitățile, având și activitate non-covid, având și mulți pacienți, are nevoie de tot personalul medical disponibil, astfel încât devine din ce în ce mai dificil de crezut că, fără să afectăm activitatea SJU, mai putem găsi personal medical care să se detașeze la Mioveni. La Mioveni probabil că singura soluție în acest moment ar fi detașarea de medici din alte județe”, a mai spus prefectul.

„Legea permite acum ca personalul medical să primească 50% în plus din salariu pe perioada detașării, plus 2% diurnă”

Cum ar putea fi convinși medicii să se detașeze? „Începând de marți, 21 iulie, având în vedere noul context legislativ care permite personalului care se detașează să primească 50% din salariu pe perioada detașării, plus 2% diurnă, devine deja atractiv din punct de vedere financiar să se detașeze cumva. Probabil că am putea găsi mai ușor personal medical disponibil de acum încolo, dar toată această nevoie de personal medical care să funcționeze pe anumite spitale se ia în urma unei analize pe care DSP o face conform legii”, a spus prefectul Emanuel Soare.

În Argeș, „deficitul de medici cu specializarea ATI este uriaș”

În Argeș sunt doar 13 medici cu specializarea ATI, „dar un medic are afecțiuni medicale care nu îi permit să lucreze cu COVID, iar alte 3 cadre medicale au o vârstă destul de respectabilă, au depășit vârsta de pensionare sau sunt aproape de pensie. Deficitul de medici cu specializarea ATI este uriaș”, a mai spus prefectul.

Dr. Copciag: „Nu vor rămâne pacienții fără medici, să nu se îngrijoreze nimeni”

În privința lipsei de medici cu specializarea ATI de la Spitalul Mioveni, săptămâna trecută l-am contactat și pe directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, dr. Gabriel Copciag, care are o opinie optimistă.
„Să vedem câți bolnavi vor mai fi acolo, căci prin deschiderea încă a unui spital (Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, declarat spital suport COVID pentru asimptomatici și pacienții cu forme ușoare) și prin noua lege prin care doar 48 de ore te obligă să îi reții, s-ar putea să se rezolve problema. Oricum, nu vor rămâne pacienții fără medici, să nu se îngrijoreze nimeni, se vor găsi soluții.”

 

Distribuie!

0 Comentarii

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete