Web Analytics

8 militari din Câmpulung, răniți în Afganistan

de | 30.04.2018 10:56 | Actualitate

militari clungOpt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei „Vulturii
Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în
Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni
în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană
(VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au
fost evacuați la Spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare
stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent
despre starea răniților.

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în
perioada februarie – august 2018. Aceștia execută, în teatru, misiuni
specifice de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară
Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor
Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai
executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în
anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute
Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind
desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi
alţi peste 185 au fost răniţi. Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.

Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor
importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri
ale insurgenţilor.

România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii
Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea
protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu
participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de
securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.

M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii