Web Analytics

8 August 1974: Demisia președintelui SUA, Richard Nixon – o mare victorie a presei

de | 8.08.2021 11:32 | Cultură, Actualitate, Dezvăluiri, Politica si Administratie

În ziua de 8 August 1974, Richard Nixon a demisionat din functia de presedinte al S.U.A. în urma scandalului „Watergate”, locul său fiind luat de Gerald Ford.

În lumina pierderii susținerii politice și a iminenței punerii sub acuzare, Nixon a demisionat din funcția de președinte începând cu 9 august 1974, după ce a ținut o cuvântare adresată națiunii la televiziune în seara de 8 August. Discursul de demisie a fost ținut din Biroul Oval și a fost transmis în direct la radio și la televiziune.

Nixon leaving White House

Nixon leaving White House

*Preşedintele Nixon părăsind Casa Albă cu puţin timp înainte ca demisia sa să devină efectivă pe 9 august 1974

Citește și: CS Mioveni învis cu 1-0 de CFR Cluj. Reacția primarului Georgescu: „Am crezut că vom juca doar contra CFR Cluj, nu și a arbitrilor”

Nixon a declarat că demisionează pentru binele țării și a cerut națiunii să-l susțină pe noul președinte, Gerald Ford. Nixon a trecut în revistă realizările președinției sale, în special pe cele din domeniul politicii externe. El și-a apărat realizările din mandat, citând din discurul lui Theodore Roosevelt din 1910 cunoscut ca „Cetățenia într-o republică⁠”:

Uneori am reușit și alteori am eșuat, dar întotdeauna m-am inspirat din ceea ce a spus odată Theodore Roosevelt despre omul din arenă, «al cărui chip este mânjit de praf și de sudoare și de sânge, care se străduiește cu hotărâre, care greșește sau nu face destul iarăși și iarăși, pentru că nu există încercare fără greșeală și fără lipsuri, dar care totuși se străduiește pentru a duce lucrul la bun sfârșit, care cunoaște marele entuziasm și devotament, care se dedică unei cauze demne, care cunoaște la sfârșit triumful marilor realizări, sau cel puțin, dacă nu reușește, cel puțin dă greș îndrăznind lucruri mari».”

Citește și: Despre cum se răzbună viaţa / Un argeşean este “Avocatul Anului în România”. Octavian Popescu a împlinit visul tatălui său, preotul Romulus Popescu

Afacerea Watergate (în engleză Watergate Scandal) este denumirea atribuită unui scandal politic și unui succes mediatic din anii 1970 din Statele Unite care a dus la o criză politică majoră, culminând cu demisia președintelui Statelor Unite, Richard Nixon. Ziarul Washington Post și reporterii Bob Woodward și Carl Bernstein au primit premiul Pulitzer pentru ancheta desfășurată.

 

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii