Web Analytics

 Dăncilă le dă locuri pesediștilor de la Argeș într-un guvern fantomă: „După cum știți, avem foarte multe locuri în guvernul actual”

de | 29.08.2019 20:16 | Actualitate

Programată pentru ora 16,15, conferința de presă a premierului Viorica Dăncilă, la Argeș, a început după aproape două ore. Chiar și locația a fost schimbată, iar purtătorii de cuvânt ai organizației județene de partid au uitat să anunțe asta. Dăncilă a rămas în locația unde s-a desfășurat CEX, și nu la sediul de partid unde se anunțase inițial. S-a prezentat în fața presei alături de Eugen Teodorovici, Mihai Fifor și Răzvan Cuc.

Într-o atmosferă de incertitudine, cu propunerile de miniștrii respinse de președintele Klaus Iohannis, fără ALDE și cu moțiunea liberalilor în ceafă, președinta PSD a promis totuși, posturi, în compensație,(având în vedere că Șerban Valeca a fost refuzat), în actualul Executiv, care, are foarte multe locuri vacante. “Eu colaborez cu toți colegii de la Argeș. Nu sunt pentru prima dată aici, am făcut campanii în Argeș, cunosc foarte mulți primari de aici, cunosc foarte multe femei de la Argeș președintele Consiliului Județean, am participat la foarte multe evenimente aici, deci este o organizație pe care o apreciez foarte mult, o organizație care de fiecare dată s-a implicat și rezultatele nu au întârziat să apară, totdeauna s-a clasat printre primele locuri, indiferent de alegeri (sic!). Eu consider că Argeșul trebuie să aibă o funcție în Executiv, chiar dacă în alte ministere, pentru că rezultatele, așa cum am spus au fost întotdeauna foarte bune . De aceea, l-am și propus pentru Ministerul Educației pe domnul Șerban Valeca, tocmai ca apreciere pentru organizația Argeș. Deci o să discut cu președintele organizației, o să discut cu ceilalți, și o să venim și de la Argeș, după cum știți, avem foarte multe locuri în Guvernul actual”. În ceea ce privește solicitarea deputatei Simona Bucura Oprescu, în spatele ușilor închise ale Cex-ului, de a avea loc alegeri la organizația Argeș, Viorica Dăncilă a declarat că acestea vor avea loc după alegerile prezidențiale.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii