Web Analytics
scris miercuri, 23.07.2014

525 de sportivi vor lua startul la Balcaniadă

Pe 26 şi 27 iulie se va desfăşura în Piteşti, pe stadionul „Nicolae Dobrin” Campionatul Balcanic de Atletism Seniori, competiţie ce va avea loc la numai o săptămână după desfășurarea Campionatul Naţional de Atletism. La întrecere vor fi prezenţi 525 de sportivi şi oficiali din 15 ţări, iar deschiderea oficială a competiției va avea loc sâmbătă 26 iulie începând cu ora 17.00 pe stadionul din Trivale, urmând ca a doua zi să aibă loc finalele și festivitățile de premiere. La competiție şi-au anunţat prezenţa şi fosta mare sportivă Gabriela Szabo, actualul ministr al Sportului şi Tineretului), precum și campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă şi campioana olimpică Doina Melinte. De asemenea, edilul Tudor Pendiuc a precizat la conferința săptămânală a Primăriei că la competiţie vor fi prezenţi în calitate de suporteri și aproximativ 2.800 de copii din care peste 2.000 vor fi din Argeş. Pentru copiii din afara municipiului, Primăria şi Inspectoratul Şcolar vor asigura masă şi cazare în cămine şcolare.
Alex Vlaicu

525 de sportivi vor lua startul la Balcaniadă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...