Web Analytics
scris vineri, 04.10.2024

4 Octombrie 1881: S-a născut Gogu Constantinescu, părintele “sonicității”

În ziua de 4 Octombrie 1881, s-a născut, la Craiova, George (Gogu) Constantinescu, inginer constructor român, intemeietorul unei noi stiințe, “sonicitatea”. 

4 Octombrie 1881: S-a născut Gogu Constantinescu, părintele “sonicității”

Gogu Constantinescu a fost un inovator, inventator, om de știință complex, specialist în teoria vibrațiilor, aerodinamică, mecanica fluidelor și inginer român, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Regatul Unit.

A aplicat teoria sonicității în dezvoltarea mai multor invenții: motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic și altele. Printre alte realizări ale sale se mai numără și un dispozitiv de tragere printre palele elicei indiferent de turația acesteia și primul schimbător de viteze automat. A participat activ la construcția de avioane englezești, tip Bristol[3], înainte de Primul Război Mondial. În acest context, la 29 martie 1920, renumitul ziar „The Times” publica: „Vice Mareșalul Sir John Maitland a prezidat sâmbătă o prelegere a domnului Gogu Constatinescu în Sonicitate (transmiterea puterii prin vibrații), dată la Politehnică, sub auspiciile unei serii de prelegeri pentru profesori ai Consiliului Ținutului Londrei. Sir John Maitland a spus că datorită d-lui Constatinescu și dispozitivului de tragere pe care l-a inventat, noi am deținut supremația peste germani în aer, așa cum am făcut-o”. 

A fost printre primii care a folosit betonul armat în construcția clădirilor din România – printre clădirile construite de acesta: Cazinoul din Constanța, Castelul de apă de la Periș, podurile de peste râul Siret de la Adjud, Răcătău, Roman, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athénée Palace, Marea Moschee din Constanța (Moscheea Carol I).

Citește și:

Cu toate că opera lui Gogu Constatinescu este de o valoare inestimabilă, ea nu a fost cunoscută îndeajuns, în bună parte datorită caracterului secret dat de utilizările preponderent militare, iar pe de altă parte puținelor publicații referitoare la aceasta. Astfel, primul volum publicat în 1918 la Londra, într-un număr limitat de exemplare, a fost declarat secret de către guvernul Marii Britanii, din cauza explicațiilor pe care le avea noua teorie în domeniul armelor și mijloacelor de război.

  • A elaborat „Teoria Sonicităţii” (metoda de transmitere a puterii, prin unde de presiune, utilizând proprietatea de compresibilitate a lichidelor).
  • A construit cel mai performant sistem de sincronizare a tragerii la avioane, prin spaţiul lăsat de palele elicelor acestora.
  • A materializat primul tun sonic.
  • A proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive, fără ambreiaj şi roţi dinţate, bazată pe efectul inerţial al maselor în mişcare.
  • A gândit primul hidroglisor care a fost materializat în jurul anilor 1970 de către ruşi.
  • A demonstrat efectul termic al sonicităţii prin realizarea primului calorifer sonic. 

 Revista engleză The Graphic il considera unul dintre cei 17 titani ai lumii, care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister; (a decedat la Coniston, in Marea Britanie la 11.12.1965). 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Prin demiterea lui Dică de pe banca alb-violetă, Dani Coman a demonstrat că are sânge rece de președinte. Chiar declarația lui, din interviul...

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...