Web Analytics

34 de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală, în Argeș și alte județe

de | 16.09.2021 09:51 | Actualitate

Pe 16 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 34 de percheziții domiciliare, la sediile unor persoane juridice din județele Olt, Dolj, Argeș, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraș-Severin și Teleorman.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de evaziune fiscală, executarea de activități miniere fără permis sau licență și continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu.

CITESTE SI PERCHEZIȚII la persoane bănuite de evaziune fiscală

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2011-2017, o societate comercială din județul Olt, ar fi desfășurat activități miniere fără permis sau licență și ar fi comercializat agregate minerale după suspendarea acordului de mediu, fără a plăti redevențele miniere datorate.

Societatea comercială este bănuită că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 2.861.215 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente.

Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraș-Severin și Teleorman.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii