Cu 99 de ani în urmă, la 25 iulie 1921, a intrat în vigoare Tratatul de la Trianon, Franţa, care a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent și trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populație, în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari.
Foto: Palatul Marele Trianon de la Versailles, Franţa
Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conştiinţa populaţiei statelor succesoare. În principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfinţit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania şi a consfinţit o realitate existentă pe teren la acel moment (majoritatea teritoriilor fuseseră deja ocupate de către forţele armate ale României, Cehoslovaciei, Statului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor).
Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat, au fost delimitate în anii imediat următori. Singura excepţie a fost oraşul Sopron (în limba germana Odenburg) din Burgenland care, în urma unui plebiscit ţinut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămână parte a Ungariei.
Dispoziţiile tratatului referitoare la minorităţile din Ungaria au fost aplicate parţial, astfel că procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind în prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Franţa la Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de altă parte. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor Croaţilor şi Slovenilor (stat redenumit ulterior Iugoslavia),
Tratatul este divizat în patru părţi.
-
Prima parte include Pactul Ligii Naţiunilor (parte comună pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).
-
Partea a doua (articolele 27-35) defineşte frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România şi Ungaria). În principiu, Tratatul consfinţea includerea teritoriului Croaţiei, Sloveniei şi Voivodinei în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor, a Slovaciei şi Ruteniei în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului în cadrul României şi a Burgenlandului (cu orașul-reședință Eisenach) în cadrul Republicii Austriei.
-
Partea a treia (articolele 36-78) intitulată “Clauze politice pentru Europa“, conţinea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relațiilor dintre Ungaria şi statele vecine, recunoaşterea unor clauze politice privind anumite state din Europa, dispoziţii referitoare la cetăţenie, protecţia minorităţilor naţionale.
-
Partea a patra (articolele 79-101), intitulată “Interesele Ungariei în afara Europei” conţinea prevederi referitoare la renunţarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie (Imperiul Austro-Ungar) cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) şi China.
