Web Analytics
scris marți, 07.11.2017

25 de persoane, depistate prestând muncă nedeclarată în Argeș

control itmÎn domeniul relaţiilor de muncă, în vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, ITM Argeş a efectuat un număr de 169 de controale. Astfel, la 14 angajatori au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 25 de persoane.

25 de persoane, depistate prestând muncă nedeclarată în Argeș

În urma acestor controale au fost aplicate 15 amenzi, valoarea lor fiind în sumă de 470.000 lei. Deficienţele constatate în urma controalelor au fost neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, necompensarea în bani, la încetarea activităţii, a concediului de odihnă cuvenit, neîncheiere contract individual de muncă în formă scrisă și netransmitere contract individual de muncă în Revisal.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe au fost tăierea și rindeluirea lemnului, alimentație publică, transport, construcţii, protecție și pază.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în baza legii 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 207 controale. Au fost aplicate un număr de 19 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 64.500 lei.

Deficienţele constatate în urma controalelor:

– lipsă instruire SSM;
– lipsă control medical periodic;
– necomunicare eveniment;
– lipsă echipament individual de protecţie.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe au fost exploatare forestieră, întreținere și reparații auto, construcţii și lucrări instalații electrice.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...