Web Analytics
scris luni, 22.12.2025

22 Decembrie 1989: Victoria Revoluției în România. Moartea generalului-colonel Vasile Milea

La data de 22 Decembrie 1989, Revoluția Română a dus la schimbarea regimului comunist. Dupa o noapte însângerată pe străzile Bucurestiului, muncitorii de pe marile platforme industriale au ocupat încă de dimineață Piața Universității.

22 Decembrie 1989: Victoria Revoluției în România. Moartea generalului-colonel Vasile Milea

Cu putin inainte de ora 10.00, Nicolae Ceausescu a convocat in sediul C.C. al PCR, ultima sedinta a CPEx. El a anuntat că, datorită situatiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a hotarât să instituie starea de necesitate în întreaga ţară.

 A murit general-colonel Vasile Milea, ministru al apărării naţionale în decembrie 1989; (n. 1927).

Despre generalul Vasile Milea, care fusese găsit impuşcat cu puţine minute in urmă în sediul Comitetului Central, fostul dictator a afirmat ca a fost un trădător de ţară.

Putin dupa  ora 10.00, postul de radio naţional a anuntat introducerea stării de necesitate in intreaga tara, printr-un decret semnat de Ceausescu. Cetaţenii – conform decretului – nu aveau voie sa se intruneasca in grupuri mai mari de 5 persoane.

In ciuda interdicţiilor, situaţia a inceput sa se precipite in toată România unde au izbucnit proteste anticomuniste.

In Capitală, manifestanţii stranşi in faţa sediului C.C. al PCR au forţat uşile şi au pătruns în clădire, determinându-l pe Ceauşescu sa fugă cu un elicopeter de pe acoperişul clădirii.

La orele amiezii, la radio si televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie in intreaga ţară.După amiază cei doi sunt arestaţi la Târgovişte.

Mii  de romani au ieşit pe străzile marilor oraşe pentru a saluta caderea regimului comunist.

In aceeasi zi a fost constituit Frontul Salvarii Nationale (FSN), din Consiliul de conducere al acestuia făcând parte 39 de persoane.

Ion Iliescu a citit la posturile de radio si televiziune “Comunicatul catre ţară al Consiliului FSN”, care avea ca principale obiective: instaurarea unui sistem democratic si pluralist de guvernamant; organizarea de alegeri libere in luna aprilie 1990; separarea puterilor legislativa, executivă şi judecatorească în stat.

Armata a trecut de partea demonstrantilor insă acest lucru nu a impiedicat vărsarea de sânge şi in zilele următoare ale revoluţiei.

Consiliul Frontului (CFSN) adresează, în cursul serii, un comunicat către ţară prin care anunţă dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist şi prezintă un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România.

În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie, au loc în Capitală confruntări armate (la Televiziune, în Piaţa Palatului, la Radiodifuziune, în diferite alte zone ale oraşului), soldate cu victime – răniţi şi morţi; este distrusă Biblioteca Centrală Universitară.

Citește și:

Tot în ziua de 22 Decembrie 1989, Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat legal activitatea, fondându-se Partidul Creştin Naţional Ţărănesc.

La 28 decembrie cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) vor fuziona, formând Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD care a fost înscris oficial la 7 ianuarie 1990, fiind prima formaţiune politică înregistrată după Revoluţia din decembrie 1989).

    În după-amiaza zilei de 22 Decembrie 1989 a apărut primul ziar al Revoluţiei române – „Libertatea”. În seara aceleiaşi zile apărea şi primul număr al ziarului „Tineretul liber”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...