Web Analytics
scris vineri, 16.09.2022

Dosarul pentru infracțiuni la regimul silvic al fostului primar Tudor Pendiuc, din nou amânat de Judecătoria Pitești

Procesul în care fostul primar Tudor Pendiuc este acuzat de infracțiuni la regimul silvic, alături de Mircea Braniște, fostul director ADP Pitești, a fost din nou amânat, în această săptămână. Și asta după ce, la termenele de până acum, fie inculpații, fie avocații celor doi nu s-au putut prezenta. Astfel că instanța s-a văzut nevoită, la termenul de marți, 13 septembrie, să amâne din nou, judecarea până la data de 25 octombrie, fiind, deci, a patra amânare. Dosarul este o disjungere din dosarul „drum până la secretară” în care Tudor Pendiuc a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru asfaltarea ilegală a unui drum până la vila fostei sale secretare, Carmen Lis. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești îi acuză pe Tudor Pendiuc și pe Mircea Braniște, că în urma asfaltării nu au respectat dispozițiile legale, ce reglementează cazurile în care poate fi redus fondul forestier național. Mircea Braniște este acuzat de săvârșirea infracțiunii de reducere a fondului forestier național, în timp ce fostul primar Tudor Pendiuc a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la reducerea fondului forestier național.

Dosarul pentru infracțiuni la regimul silvic al fostului primar Tudor Pendiuc, din nou amânat de Judecătoria Pitești

Citește și Secretara lui Pendiuc a semnat acord de recunoaştere a vinovăţiei / Carmen Lis a turnat şi a scăpat doar cu amendă

În dosarul de la Judecătoria Pitești, s-a constituit parte civilă Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș. Este solicitată contravaloarea lucrărilor de aducere la starea inițială a suprafeței de fond forestier asfaltată. Precizăm că în luna septembrie 2014, Mircea Braniște, la instigarea fostului edil Tudor Pendiuc, cu încălcarea dispozițiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare și asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Pitești. Suprafața de teren respectivă (506,6 m2 – o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum și dintr-un spațiu cu vegetație aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuința Elenei Carmen Lis, fosta şefă a Serviciului Promovare din cadrul Primăriei Piteşti. În acest caz, procurorii DNA susțineau că muncitorii ADP au asfaltat suprafața respectivă care nu prezenta indicator rutier stradal, constituind, pur şi simplu, o intrare în pădure dinspre strada Aleea Seneslau din Piteşti, acolo unde locuiau doar șase familii.



Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită