În ziua de 21 Ianuarie 1964, Eugene Ionesco, dramaturg francez de origine română, este ales membru al Academiei Franceze. Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909, Slatina, Olt, România – d. 28 martie 1994, Paris, Île-de-France, Franța), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.
Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în Franța, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, iar această traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului.
Citește și:
- Invitație la Muzeul Județean Argeș: Simpozion – 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române
- Anul 2023 pentru UZPR Argeș poartă numele Viorel Pătrașcu
Examenul de bacalaureat îl susține la Colegiul Național Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă; mai târziu este transferat la București. În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy. Tot acolo își scrie și teza de doctorat „Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițându-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța. Activitatea politică a atașatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumându-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze.
Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri și se numește Elegii pentru ființe mici. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitați”. Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact contrariul!
Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve („Cântăreața cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicolas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu, cea care la București urmase cursurile Seminarului de regie și artă dramatică al lui Camil Petrescu, fiind primită cu răceală de public și de critică. Piesa relua o alta, scrisă în limba română, și intitulată Englezește fără profesor, publicată din nou în limba natală abia după 1990. Piesa se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.
Citește și:
- Cântăreţii bisericeşti, paracliserii şi clopotarii vor avea salariile mărite
- Încă un argeșean în Guvernul României: Gabriela Ionescu a fost numită vicepreședinte ANAF, cu rang de subsecretar de stat
Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare.
Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată în mod oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu. Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.
Cu această ocazie, fiica sa, Marie-France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat puternic împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.
0 Comentarii