Web Analytics

2000 de persoane verificate de polițiștii argeșeni și peste 100 de amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție

de | 19.04.2021 13:30 | Actualitate

Activităţile desfăşurate cu scopul prevenirii răspândirii infectării cu virusul SARS COV-2 au caracter permanent, atât pentru polițiști, cât și pentru celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat.

În ultimele 24 de ore, 134 de societăți, din peste 112 locaţii, au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. Totodată, 129 de mijloace de transport persoane au fost controlate, iar dintre acestea 115 sunt mijloace de transport public  în comun.  De asemenea, cei 185 de polițiști care s-au aflat la datorie ieri, au verificat, în total, 1.969 de persoane

CITEȘTE ȘI Soțul unui cunoscut medic, găsit mort în locuința de la Brădet

Au fost organizate 28 de acțiuni punctuale (din care 25 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 167 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.500 de lei, astfel:

-133 de sancțiuni, în valoare de 12.000 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție;

-34 de sancțiuni, în valoare totală de 3.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație.

CITEȘTE ȘI Simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale. Rata de promovare în Argeș este de 71,46%

Polițiștii argeșeni vă recomandă să conștientizați importanţa, pentru întreaga comunitate, a măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus. 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii