Web Analytics

articol scris miercuri, 20 noiembrie 2024

20 Noiembrie1964: A încetat din viaţă Sabin Manuilă, statistician, medic, demograf, membru fondator al Academiei de Medicină

Sabin Manuila

În ziua de 20 Noiembrie 1964 a încetat din viaţă, la New York, cercetătorul român Sabin Manuilă, statistician, medic, demograf, membru fondator al Academiei de Medicină.

A emigrat în SUA după cel de-al doilea război mondial (n.19 februarie 1894).

Sabin Manuilă a fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 4 iunie 1937 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.

Deși a avut contribuții notabile si  în domeniul medicinei și igienei sociale, el  este cunoscut la noi mai ales ca  demograf si statistician.

În calitate de bursier al Fundației Rockefeller, a primit sprijin financiar din partea acestei fundații pentru organizarea și realizarea primului recensământ din România. De asemenea, a fost coordonator al recensământului din 1941 și colaborator al lui Dimitrie Gusti în re­dactarea lucrării de mare anvergură „Recensământul populației României” (1930, în 9 volume).

Printre cele mai cunoscute studii demografice ale sale se numără „Populația României” (1937) și „Structura evoluției populației rurale”.

Sabin Manuilă este considerat a fi organizatorul statisticii științifice în România. Studiile sale privind compoziția etnică a Transilvaniei și perspectiva raporturilor cu populația maghiară sunt un model de cercetare științifică statistică.

El a sesizat tendința de creștere a ponderii populației românești, ca o consecință directă a fertilității mai ridicate decât cea a minoritarilor, maghiari și germani. De asemenea, procesul de românizare a centrelor urbane.

A  făcut parte din delegația română la Conferința de la Turnu Severin, pentru tratative cu reprezentanții guvernului ungar în chestiunea Transilvaniei și apoi din delegația participantă la „arbitrajul” de la Viena.

A urmat arbitrajul de la Viena,  în urma căruia, România a pierdut aproape jumătate din Transilvania, împreună cu o numeroasă populație românească. Referindu-se la Transilvania, Sabin Manuilă spunea :

„Minoritatea maghiară din Transilvania este revendicată (de Ungaria) pe temeiul unor drepturi etnice. Dar aceste drepturi etnice nu pot fi valorificate fără a se călca în picioare drepturile etnice mult mai mari ale românilor. Nici un județ nu poate fi luat din Transilvania fără a se lua cu el populație românească care constituie majoritate absolută, oriunde s-ar încerca o astfel de operațiune.”

Un alt studiu important al lui Sabin Manuilă intocmit in colaborare cu Dr. Wilhelm Filderman fostul  lider al Uniunii Comunităților Evreiești din România în timpul războiului este intitulat „Evoluția numerică regională a populației evreiești din România”, și acoperă perioada dintre anul 1930 și sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Studiul a fost prezentat pentru prima dată la Congresul Mondial al Institutului Internațional de Statistică de la Stockholm, în 1957. Ulterior, a fost publicat la Roma și New York.

El este cu atât mai remarcabil, cu cât cei doi autori erau cei mai calificați pentru a se pronunța asupra subiectului demografiei populației evreiești din România în timpul celui de-al doilea război mondial.

Dr. Wilhelm Filderman a fost liderul Uniunii Comunităților Evreiești din România în timpul războiului, cât și președinte al Comitetului Reunit de Distribuție și a fost chiar și el trimis în centrele de concentrare din Transnistria, pentru trei luni, iar  dr. Sabin Manuilă, avea  calitatea de Director General al Institutului Central de Statistică din București.

Acest studiu, ale cărui rezultate au fost neglijate de istorici timp de jumătate de secol, a fost scos la iveală prin grija istoricului Kurt W. Treptow, la Fundația Culturală Română Iași 1994, cu o introducere de Larry Watts., textul integral al studiului fiind reluat în presa centrală.

Retipărirea acestui studiu, a suscitat proteste vehemente din partea istoricului evreu Jean Ancel (1940 – 2008), care susținea că studiul ar fi un fel de serviciu făcut memoriei mareșalului Antonescu.

Citește și:

Jean Ancel afirma că Manuilă a omis datele furnizate de Filderman, amintind doar de ele, și că el s-ar găsi în posesia manuscrisului “original” al lui Filderman, pe care îl pune la dispoziția persoanelor interesate, dar deși a susținut că se află în posesia „versiunii Filderman”, nu a publicat-o niciodată, și nici nu a apărut vreun indiciu că ar exista o astfel de versiune.. Timp de 50 de ani de la publicarea studiului, nimeni nu a contestat informațiile din text, inclusiv Wilhelm Filderman.

Wilhelm Filderman (1882 – 1963)

In fapt olaborarea dintre Sabin Manuilă și Wilhelm Filderman a început în 1954, dată la care Filderman era perfect sănătos, în 1956 tipărind împreună o primă versiune a studiului.

Manuscrisul original al studiului se găsește în Hoover Institution Archives Stanford, California 94305-6010. Despre acesta se afirmă:
„Also, his paper „Regional Development of the Jewish Population in Romania” is considered among the most reliable statistical data regarding the Jewish population of Romania.”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

40 de pompieri români pleacă în Franța pentru continuarea misiunii de stingere a incendiilor de pădure

Astăzi, 29 iulie, cel de-al treilea schimb de pompieri a plecat spre Republica Franceză, pentru a continua misiunea desfășurată de […] Citește!

Ce spun experţii despre gestul lui Mario Tudose: „Nicio secundă n-a simțit asta!”

Un gest la prima vedere banal petrecut în etapa a doua a Superligii i-a împărțit pe suporterii lui FC Argeș […] Citește!

Kylian Mbappé s-a adresat publicului francez printr-o scrisoare deschisă

După eliminarea echipei "Les Bleus" în semifinalele Cupei Mondiale împotriva Spaniei (2-0), atacantul francez (în vârstă de 27 de ani) […] Citește!

Suporterii lui Levski, furioși după ce Universitatea Craiova le-a anulat biletele: „Este discriminare!”

Fanii lui Levski Sofia au reacționat dur după ce Universitatea Craiova a anulat biletele cumpărate de suporterii bulgari pentru returul […] Citește!

Universitatea Craiova – Levski Sofia, astăzi, de la ora 20.30, în Champions League, turul II preliminar, manșa retur

Universitatea Craiova şi Levski Sofia se întâlnesc miercuri, de la ora 20:30, în Bănie pentru meciul decisiv din turul al […] Citește!

Anunț de mediu. Titan SRL

ANUNT DE MEDIU TITAN SRL, cu sediul in municipiul Campulung, strada Grigore Alexandrescu, nr. 15A, judetul Arges, prin cererea depusa […] Citește!

Situație incredibilă la Steaua! Ar putea începe sezonul de Liga 2 doar cu juniorii

Fanii Stelei au serioase motive de îngrijorare înaintea noului sezon de Liga 2. Nu doar că dreptul de promovare este […] Citește!

LPF a anunţat programul etapei a patra din SuperLiga

LPF a anunţat, marţi, programul etapei a 4-a a Superligii. În cadrul acestei runde, FC Argeş va juca, în deplasare, […] Citește!

Mario Tudose, în echipa etapei a 2-a din SuperLiga!

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. În echipa ideală a rundei secunde a […] Citește!

Calificare sau eliminare! FCSB joacă în Letonia pentru un loc în turul următor al Conference League

FCSB are nevoie de o victorie în deplasarea din Letonia pentru a-și continua parcursul european. Echipa pregătită de Elias Charalambous […] Citește!

Guvernul deblochează aproape 6.851 de posturi în sănătate. Spitalele și serviciile de ambulanță pot începe angajările

Guvernul a aprobat, în ședința de marți seară, Memorandumul care permite organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare […] Citește!

O româncă de 22 de ani a fost aleasă Miss Roma și merge la Miss Italia

O tânără româncă a reușit să impresioneze juriul unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de frumusețe din Italia. Cristina Virga, […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

ANCPI, lipsa de predictibilitate și efectele asupra unei întregi piețe – OPINIE

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!