20 de ani de la adoptarea monedei euro

de | 2.01.2022 19:10 | Actualitate, Bani europeni, Cultura, Economie, Home, Politica si Administratie

Declarația președintelui Consiliului European, Charles Michel, cu ocazia celei de a 20-a aniversări a monedei euro:

Au trecut deja 20 de ani. În multe privințe, parcă a fost ieri. Îmi aduc aminte de entuziasmul de a descoperi euro – bancnotele, monedele – pentru prima dată.

Euro este moneda noastră, moneda noastră europeană, și reprezintă un simbol concret al succesului pe care cetățenii noștri îl poartă cu ei în fiecare zi în 19 din cele 27 de state membre și în buzunarele a aproape 350 de milioane de cetățeni.

Citește și: EUROSTAT: Numărul cercetătorilor a crescut în statele membre UE, cu excepţia României

E o călătorie destul de lungă – moneda euro a parcurs un drum lung. Este o adevărată realizare europeană. Aș spune chiar că moneda euro a devenit parte din cine suntem și cum ne vedem ca europeni. Face parte din mentalitatea noastră. Face parte din spiritul nostru european. Euro ne aparține, aparține tuturor cetățenilor europeni.

Dar nu este doar un succes în interiorul granițelor noastre, ale UE. De asemenea, s-a ancorat pe scena internațională. În pofida crizelor, moneda euro s-a dovedit a fi rezilientă – un simbol al unității și al stabilității europene, iar acest lucru a fost evident în special timpul pandemiei de COVID-19. Euro a servit drept piatra de temelie a stabilității. A reprezentat un atu stabil pentru Uniune. De asemenea, moneda euro alimentează redresarea noastră, valorificând întregul potențial al dezvoltării durabile, al locurilor de muncă de calitate și al inovării.

O monedă de încredere, dinamică și solidă – o monedă euro atractivă va spori autonomia noastră strategică și ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele ambițioase. O monedă euro internațională puternică ne oferă mai multă libertate în procesul nostru de luare a deciziilor geopolitice și oferă, de asemenea, un acces mai larg la piețele financiare internaționale.

Consolidarea uniunii economice și monetare va face din euro o monedă internațională și mai atractivă. Moneda euro este, de asemenea, esențială pentru a impulsiona tranziția noastră verde și cea digitală. Euro este una dintre monedele principale pentru investiții în proiecte favorabile climei – în prezent, aproximativ jumătate din obligațiunile verzi la nivel mondial sunt emise în euro.

Citește și: Comisia Europeană propune combaterea utilizării abuzive a societăților tip „cutie poștală” în scopuri fiscale

Iar eforturile noastre comune contribuie la finanțarea investițiilor masive necesare pentru modernizarea economiilor noastre pentru secolul XXI. Moneda euro este, de asemenea, esențială pentru transformarea noastră digitală. O monedă euro digitală ar putea stimula mai multe oportunități pentru cercetare și inovare. Un lucru este clar: sunt necesare investiții masive pentru a asigura succesul tranziției noastre verzi și digitale. Iată de ce finalizarea uniunii bancare și a uniunii piețelor de capital este atât de vitală.

Euro este manifestarea la nivel monetar a destinului nostru european comun. Iar astăzi avem o busolă clară: protejarea planetei noastre și generarea prosperității prin intermediul inovării în domeniul climei și al inovării digitale. Dispunem de talentul, competențele și pasiunea necesare pentru a realiza acest lucru. Așadar, avem nevoie de resurse și determinare care să sprijine aceste ambiții și să le transforme în realitate.

Citește și: Atenție! Norme noi în UE privind protecția avertizorilor de integritate

Dacă dorim să promovăm valorile noastre europene, dacă dorim să avem un rol de lider în ceea ce privește chestiunile importante ale secolului XXI, avem nevoie de o monedă globală pe măsura ambițiilor noastre globale. Să facem astăzi – această aniversare – o zi care să dea un nou impuls angajamentului nostru de a acționa în mod colectiv la nivel european, de a consolida uniunea noastră economică și monetară și de a avansa cu încredere.

La mulți ani! Bon anniversaire!

Distribuie!

Articol scris de Cristian Vasile

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole