La 2 decembrie 1861, Poarta otomană a admis (20 noiembrie pe stil vechi), unirea administrativă şi politică a Principatelor române, printr-un firman însoţit de o notă restrictivă, ca aceasta să înceteze la sfârşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
În ziua de 3/15 decembrie 1861, în deschiderea sesiunii Camerelor legislative, domnitorul Alexandru Ioan Cuza anunţa în mesajul său că „Înalta Poartă, precum şi toate puterile garante, au fost de acord cu Unirea Principatelor. După trei ani de silinţe neîntrerupte – a adăugat el – …Unirea este în fine dobândită pentru noi”.
Citește și: 28 Noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România
Marele act care a stat la fundamentarea Principatelor Române, Proclamaţia către Naţiune, a fost semnat pe 11/22 decembrie 1861, în casa de la Iaşi, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza:
„Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată! Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări. Să trăiască România!”.
În anul 1862, pe 22 ianuarie/3 februarie, cu ajutorul unioniştilor din cele două principate, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică, odată cu formarea primului guvern unic al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, sub conducerea lui Barbu Catargiu.
Citește și: Interviu incendiar. Calinic are puterea să glumească pe seama Covidului: „Cum să nu scap, când eu însumi sunt un virus?!”
Două zile mai târziu, la Bucureşti se întrunea Adunarea României, în care au luat loc alături, unii lângă alţii, deputaţii moldoveni şi cei munteni. Cu acest prilej, Cuza a rostit un vibrant discurs, în care i-a anunţat pe deputaţi înfăptuirea măreţului act.
”Astăzi – spunea el – statul nostru s-a aşezat pe o temelie mai întinsă. O eră nouă ni s-a deschis…”
Citește și: Răpus de Covid, Augustin Lucici a plecat să picteze în Rai
0 Comentarii