Web Analytics
scris miercuri, 15.05.2024

19 mai. Pitești Half Marathon: program, traseu, restricții de circulație

Duminică, 19 mai, are loc cel mai mare eveniment de alergare pe șosea din Pitești și unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune – Pitești Half Marathon.

19 mai. Pitești Half Marathon: program, traseu, restricții de circulație

Citește și: Vineri, la Pitești Arena, FC Argeș joacă fără fundașii americani. „Sper ca lumea să înțeleagă tot”

Competiția se desfășoară în cadrul manifestărilor organizate sub egida Zilelor Municipiului Pitești 2024. Organizată de Pitești Triathlon Team, cu sprijinul Primăriei Pitești, manifestarea se bucură, și în acest an, de susținerea a numeroși parteneri, companii locale și naționale.

Potrivit unui comunicat al municipalității, ediția actuală va reuni peste 240 de concureți – sportivi și pasionați ai alergării din zonă și din țară – care se vor întrece pe un traseu provocator.

Zona de start/finiș va fi în Piața Primăriei din strada Victoriei, iar cele trei probe – Cursa Populară (5 km), Cros (10 km) și Semimaraton (21 km) – vor avea trasee separate și se vor parcurge doar într-o singură tură.

Traseul evenimentului este: strada Victoriei, str. Teiuleanu, b-dul I.C. Brătianu, Calea București, str. Maternității, str. Trivale, str. Egalității, Calea Craiovei, b-dul Frații Golești.

Program

• Ora 9:00 – Start Semimaraton și Cursa Populară; 10:00 – Start Cros; 11:30 – Start Cursele copiilor; 13:00 – festivitatea de premiere.

Restricții

Circulația autoturismelor va fi închisă total, între orele 9:00–12:00, pe următoarele sectoare de drum:

Sectorul 1 – între orele 9:00 și 10:45: str. Teiuleanu, b-dul I.C Brătianu, Calea București, str. Maternității (până în Gura Trivăii), sensul de venire spre Centrul de Diagnostic (pe sensul de la Centrul de Diagnostic, circulația va fi deschisă), str. Trivale până la Schit (riveranii trebuie să respecte indicațiile organelor de ordine și, doar în cazuri de forță majoră, să circule pe această stradă);

Sectorul 2 – între orele 9:30 – 12:00: Prelungirea Craiovei, str. Egalității (până la intersecția cu b-dul Eroilor), Calea Craiovei (sensul de coborâre de la Kaufland), b-dul Frații Golești.

Zone coordonate de poliția rutieră, cu trafic restricționat parțial, doar la trecerea alergătorilor: intersecție b-dul Republicii cu str. Maternității; intersecție str. Dumbravei cu str. Maternității; intersecție b-dul Republicii cu Prelungirea Craiovei.

Revitalizare

Sunt puse la dispoziția participanților 4 puncte de revitalizare (apă, fructe, biscuiți etc), amplasate astfel: finiș (în fața Primăriei Pitești) – produse răcoritoare de la parteneri; în capătul Căii București: va putea fi folosit de concurenții de la Cursa Populară și de concurenții de la Semimaraton (x 2 ori); în Parcul Trivale: va putea fi folosit de concurenții de la Semimaraton (x 3 ori); la intersecția străzilor Calea Craiovei cu Frații Golești: va putea fi folosit de concurenții de la Semimaraton (x 3 ori) și de concurenții de la Cros (x3 ori).

Mai multe detalii despre eveniment – participanți, desfășurare, premii – aflați vizitând site-ul Pitești Half Marathon:

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...