Web Analytics
scris miercuri, 17.06.2020

17 iunie 1889, Poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu, a fost  înmormântat

La data de 17 iunie 1889, Poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu, a fost  înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. (Foto: „Eminescu la 19 ani”, de Jan Tomas, Praga, 1869)

17 iunie 1889, Poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu, a fost  înmormântat

Așadar, au trecut 131 ani de la înmormântarea poetului național Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române“ – în viziunea lui Constantin Noica.

Sicriul sau a fost depus în biserica Sf. Gheorghe cel Nou din Bucureşti.

Singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului a fost un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi.

Apropiații, puținii prieteni, mulți studenți și elevi ai Școlii Normale de Institutori din București, precum și nelipsiții curioși au înțesat biserica și curtea acesteia.

Presa vremii scria că o doamnă din Moldova, îmbrăcată în negru, a aşezat pe pieptul poetului un buchet de flori de „nu mă uita”! Sigur, nu putea fi decât cea care l-a iubit, l-a inspirat şi l-a ajutat în clipe grele, Veronica Micle.

Șapte coroane, din partea Academiei Române și a câtorva cotidiane, străjuiau sicriul. Pe una din ele scria: „din partea amicilor”. Într-o interesantă carte dedicată vieții lui Eminescu, A. Z. N. Pop prezintă un manuscris din Biblioteca Academiei Române care conține o listă a prietenilor poetului, care, mișcați de o profundă compasiune, au făcut chetă pentru cumpărarea coroanei si a florilor de pe catafalcul lui Eminescu.

Sicriul, acoperit într-o pânză neagră, purta către căpătâi volumul de poezii îngrijit de Maiorescu. Slujba înmormântării a fost oficiată de un singur preot care, la final, nu a rostit obişnuitul necrolog.

Răspunsurile la strană au fost date de corul Mitropoliei, dirijat de C. Bărcănescu, unul dintreadevărații amici ai poetului.

  1. D. Scraba, în cartea Amintirea lui Mihai Eminescu,afirmă că, la finalul slujbei, corala a interpretat o melodie pe versurile poeziei Mai am un singur dor, asistența fiind profund marcată de melodie, dar mai ales de stihuri, care acum deveniseră parcă un dangăt de clopot ce bătea cadențat la ușa sufletelor celor prezenți.

Necrologul a fost rostit de Grigore Ventura, prim redactor la ziarul „Adevărul”: „… acela ce zace aici înaintea noastră n-a fost al nimănui, ci al tuturor românilor. Nu e dar de mirare că toți îl plângem; dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba în rouă roditoare și binefăcătoare sub razele luminoase ce va răspândi soarele amintirii poetului iubit”.

După încheierea cuvântării, cortegiul funerar a pornit către Cimitirul Belu.

Sicriul a fost așezat într-un dric simplu, tras de doi cai. În fruntea mulțimii care însoțea pe Eminescu pe ultimul drum al acestei vieți până la bolțile veșniciei, se aflau Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetti (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și alți reprezentați de marcă ai vieții culturale și politice a vremii.

În fața Universității s-a făcut un popas, prilej pentru o nouă cuvântare. Reputatul profesor de filozofie, Dimitrie August Laurian, a rostit un scurt cuvânt evidențiind activitatea jurnalistică a poetului. Între altele vorbitorul a spus: „…avem dinaintea noastră un cadavru în care a trăit o comoară de gânduri. Materia își urmează prefacerea sa în nesfârșit”.

Condoleanţele studențimii adunate în număr mare au fost rostite de tânărul Gheorghe Calmuschi, originar din „Betleemul” lui Eminescu. Prin cuvinte emoționante, vorbitorul a arătat aprecierea tinerilor studioși față de geniul celui ce era dus către cimitir: „…Şi noi care te-am iubit şi te-am preţuit atât de mult îţi vom dezmierda cu lacrimi multă vreme mormântul tău şi-l vom corona cu flori de tei, pronunţând numele Eminescu, care conţine în el aşa de mult, cât o lume întreagă”.

Trista adunare a pornit apoi pe Calea Victoriei către locul dinainte pregătit în cimitirul Bellu, parcela 9, unde Eminescu a fost coborât în reavănul pământ pentru a se odihni o vreme. Era spre seară.

Cimitirul Bellu, parcela 9

Să lăsăm versul eminescian să redea o fărâmă din taina clipei:

„Şi când se va întoarce pământul în pământ,

Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?

Cântări tânguitoare prin zidurile reci

Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci.”

 

Text prelucrat de Cristian VASILE

Distribuie!

0 Comentarii