În ziua de 17 Ianuarie 1871 s-a născut, la Botoșani, Nicolae Iorga (d. 27 noiembrie 1940) – istoric, documentarist, scriitor, dramaturg, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român de talie mondială.
La 26 mai 1910, datorită activităţii sale prodigioase pentru dezvoltarea culturii româneşti, Iorga este ales membru titular al Academiei Române.
A avut o contribuţie importantă la înfiinţarea, în anul 1914, a Institutului de Studii Sud-Est Europene, apoi a Institutului de Studii Bizantine şi a Institutului de Istorie Universală.
După Marea Unire, la 25 noiembrie 1919, Iorga a avut o contribuţie importantă la formarea Blocului Parlamentar, o coaliţie politică alcătuită din mai multe partide cu scopul de forma o majoritate parlamentară în susţinerea noului guvern. După alegerile parlamentare din noiembrie 1919, s-a format un guvern de coaliţie, iar Iorga a primit funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor.
Începând cu anul 1919, Iorga devine şi preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice.
În perioada 1924 – 1927, Iorga este ales preşedinte al Secţiunii de Istorie a Academiei Române.
El a înfiinţat numeroase instituţii româneşti în străinătate, începând cu Şcoala Română de la Paris (1926), Casa Română de la Fontenay-aux-Rosses, Casa Română din Veneţia şi altele.
La 1 noiembrie 1928, Iorga este ales decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie, iar anul următor, pe 1 martie, este ales rector al Universităţii Bucureşti.
La 10 martie 1929, Nicolae Iorga, cel mai de seamă conferenţiar care s-a difuzat la Radiodifuziune, debuta în programele postului naţional de radio.
Regele Carol l-a desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga, la 18 aprilie 1931, pentru a profita de prestigiul ireproşabil de care se bucura acesta în opinia publică şi în străinătate.
Iorga a conferenţiat în marile universităţii ale lumii şi a fost ales membru a zeci de academii şi instituţii specifice de peste hotare (Paris, Roma, Oxford, Lisabona, Stockholm, Praga, Aleger, Santiago de Chile etc.).
După cum a afirmat criticul George Calinescu, Nicolae Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
La 27 noiembrie 1940, profesorul se găsea în biroul său din vila de la Sinaia, unde lucra. La ora 17:30, uşa de la camera doamnei Ecaterina Iorga s-a deschis şi 3 persoane au barat uşa, iar alte 4 persoane se găseau în camera alăturată. Era „Poliţia legionară a capitalei”, care venise să-l ridice pe profesorul Iorga, „pentru un interogatoriu”.
A doua zi, la 28 noiembrie 1940, corpul profesorului Iorga a fost găsit fără viaţă, într-un şanţ de pe şoseaua Ploieşti-Strejnic, la 1 km de Strejnic, pe partea dreaptă a şoselei, pe mirişte, la o distanţă de 15 m de şosea, de către gardianul public Petre Zamfir. Fusese împuşcat, iar lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe.
Moartea lui Iorga a generat consternare și a cutremurat comunitatea academică. După aflarea veștii asasinării sale, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.
Citește și: Evoluția proiectelor rutiere din regiunea Moldovei și Bucovinei
Iorga a lăsat posterităţii o operă extrem de vastă şi valoroasă, care cuprinde numeroase domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate şi altele. Câteva din cărţile sale sunt „Studii şi documente cu privire la istoria românilor”, în 25 volume (1901 – 1913), „Istoria Imperiului Otoman” în 5 volume (apărută în limba germană – „Geschichte des osmanischen Reiches” -, 1908 – 1913), „Istoria românilor” în 10 volume (1936 – 1939). Totodată, a scris poezii, drame istorice („Învierea lui Ştefan cel Mare”, „Tudor Vladimirescu”, „Doamna lui Eremia”, „Sfântul Francisc din Asisi” şi altele), volume memorialistice („Oameni cari au fost”, „O viaţă de om, aşa cum a fost”, „Supt trei regi. Istorie a unei lupte pentru un ideal moral şi naţional”).
0 Comentarii