La şedinţa de Consiliu Local, din luna noiembrie, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind documentaţia de avizare a lucrărilor pentru „Modernizare, montare sistem panouri solare şi eficientizarea energetică a Bazinului Olimpic din Piteşti”.
Serviciile de proiectare a lucrării au fost câştigate de Avensa Consulting SRL Iaşi. Conform documentaţiei elaborată de proiectant, suma este de 15.904.951 lei, TVA inclus. Finanţarea lucrărilor se va realiza din sume alocate de la bugetul local şi din fonduri nerambursabile, iar durata de realizare a investiţiei este de 24 de luni.
Lucrările de modernizare şi eficientizare energetică a bazinului Olimpic vor cuprinde: realizarea izolaţiei termice a anvelopei clădirii, instalarea de panouri solare termice pentru asigurarea necesarului de apă caldă menajeră, energie termică, modernizarea piscinelor prin schimbarea completă a sistemului de alimentare a cuvelor cu apă, schimbarea sistemului de filtrare şi încălzire a apei, montarea unei instalaţii moderne de clorinare a apei din bazinele de înot, instalarea de lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi etc.
A.V.

Nicușor Dan, la congresul liberalilor: „PNL a făcut greșeli, dar a ținut direcția corectă”
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a luat cuvântul, sâmbătă, 12 iulie, la Congresul PNL, la care...
0 Comentarii