Web Analytics
scris joi, 20.01.2022

15 ore care au ţinut Argeşul cu sufletul la gură. Secţia Covid de la Mioveni nu se mai închide

Spitalul Orășenesc Mioveni se află în topul spitalelor COVID din țară ca număr de pacienți salvați în 2021. Totuși, Secția ATI COVID a fost la un pas să fie închisă din cauză că s-au revocat detașările a doi medici veniți de la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Vestea a dat-o primarul Ion Georgescu pe pagina sa de facebook, luni la miezul nopții, pe 17 ianuarie: „Din păcate, vom intra în istorie drept cea mai modernă și performantă secție ATI COVID din România pe care s-a pus lacătul! Mai trist este faptul că această decizie nu s-a luat din orgolii politice ori neputință, ci din frustrare tipic românească. Prin deciziile de revocare a detașărilor coordonatorilor Secției ATI COVID de la Mioveni s-a reușit contraperformanța la care nu a ajuns o armată de adversari politici, nici măcar atunci când PSD era în opoziție. Dar au reușit, acum, prietenii”, a atenționat primarul orașului Mioveni într-o postare fără precedent, intitulată „Ferește-ne, Hipocrate, de prieteni!”. Cum scandalul a inflamat Argeșul vreme de 15 ore, până marți după-amiază, pe 18 ianuarie, când prefectul Radu Perianu a anunțat într-o conferință de presă că decizia închiderii secției Covid de la Mioveni s-a revocat, am încercat să aflăm ce s-a întâmplat.

15 ore care au ţinut Argeşul cu sufletul la gură. Secţia Covid de la Mioveni nu se mai închide

Primarul Ion Georgescu: „Indiferent cine este el, să nu își bată joc de munca echipei medicale”

Primul pe care l-am întrebat dacă se mai poate face ceva în legătură cu închiderea secției a fost primarul Ion Georgescu: „Ce pot să vă spun e că la ora actuală sunt în jur de 13 persoane pe secție, din care 4-5 persoane intubate. Ce pot să vă mai spun e că acum un an de zile, când au mutat pacienții intubați, toți au murit. Dacă își asumă… Doctorul Ciocănea m-a informat că nu-și asumă această mutare. Este de acord cu mutarea, dar nu și-o asumă. Dacă vrea cineva, dacă ne grăbim așa de mult și nu ne interesează soarta pacienților, să răspundă cine ia deciziile. Rugămintea mea este ca, indiferent cine este el, să nu își bată joc de munca echipei medicale de la Spitalul Covid Mioveni și Spitalul verde”.
Întrebat dacă va merge la minister și va vorbi cu dl ministru, primarul a spus: „Am vorbit. Dumnealor au zis că vor căuta soluții pentru ca ambele spitale să funcționeze. Dar cei care au luat această decizie nu puteau să analizeze, ieri-alaltăieri, mai bine situația, nu puteau să facă o deplasare până la Mioveni să vadă, nu puteau să consulte mai bine datele statistice și raportările care se dau dimineața și seara?”, se întreabă primarul. Așa cum a scris și în postarea de pe facebook, primarul știe ce persoană din Argeș „a fost la minister și a conceput acest aranjament”. Așa că l-am întrebat frontal. „Nu bănuiesc, eu știu precis”.

Citește și Spital Mioveni: Cum pot rudele obține informații despre pacienții infectați cu SARS-CoV-2

Sorina Honțaru, director DSP Argeș: „Vom lua o hotărâre de comun acord”

Directorul Direcției de Sănătate Publică Argeș, dr. Sorina Honțaru, ne-a spus că lipsa de personal este cauza acestei situații: „La ora la care discutăm, secția de la Mioveni de Terapie Intensivă nu este închisă. Vom lua o hotărâre de comun acord, la nivelul județului”.
Am încercat să îl contactăm telefonic și pe dr. Dan Manu, consilier onorific al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, dar nu a răspuns la telefon.

Adriana Molfea, managerul SJU Pitești: „Ce treabă am eu cu situația de la Mioveni?! Întrebați DSP-ul”

În același context, am luat legătura și cu Adriana Molfea, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Reținută în declarații, aceasta ne-a precizat doar că „există un ordin în care se zice clar că la 19 ianuarie se închide secția, iar medicii urmează să se întoarcă la SJU Pitești. Mai departe nu știu ce se va întâmpla cu spitalul de la Mioveni. Ce treabă am eu cu situația de la Mioveni?! Întrebați DSP-ul…”

Citește și Pediatria de la noul Spital Mioveni, funcţională de la 1 decembrie

Radu Perianu: „Domnul Arafat a îndeplinit o dispoziție de la cineva mai sus”

Până la urmă, totul s-a terminat cu bine și secția de la Mioveni n-a mai fost închisă, în ciuda unor bâlbâieli, orgolii și situații birocratice care denotă amatorism și lipsă de responsabilitate pe toate fronturile. Într-o conferință de presă susținută marți, 18 ianuarie, prefectul județului Argeș a lămurit situația Secției ATI de la Mioveni. Întrebat despre decizia lui Raed Arafat de a detașa, iar apoi de a anula detașarea, în decursul aceleiași zile, a celor doi medici de la Mioveni, Radu Perianu a spus că „domnul Arafat a îndeplinit o dispoziție de la cineva mai sus. În județ avem 13 medici: 4 la SJU Pitești, 2 la Spitalul din Mioveni, iar ceilalți 7 sunt la Costești, Câmpulung și Curtea de Argeș. Li s-a solicitat acceptul ca fiecare dintre dânșii să efectueze trei gărzi pe lună, acoperindu-se necesarul de gărzi al Spitalului Județean și nemaifiind nevoie de medicii de la ATI Mioveni. Toți au refuzat! Cred că răspunsul ăsta spune tot și mă scutește pe mine de comentarii”.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, directorul DSP Argeș, dr. Sorina Honțaru, a asigurat că atât timp cât situația pandemică se menține ridicată la nivelul județului Argeș și incidența cazurilor Covid e în creștere, secția de la Mioveni nu se va închide. Șefa DSP a recunoscut și că Spitalul Județean este cel care a trimis la minister documente oficiale în care se spune că instituția are deficit de medici și, prin urmare, Raed Arafat a luat decizia de revocare a detașării celor doi medici ATI de la Mioveni, Adrian Ciocănea și Daniel Terheci, în baza acestor documente trimise din Argeș.
Articol realizat de Mari Tudor şi Bianca Solomon

Citește și Staţie de oxigen nouă şi performantă la Spitalul Orăşenesc Mioveni

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită