În ziua de 15 iunie 1889 s-a stins din viață genialul poet român MIHAI EMINESCU.

 Luceafărul literaturii române, Mihai Eminescu, s-a născut la 15 ianuarie 1850. A dus o activitate literară fară egal şi a lăsat în patrimoniul literaturii române o comoară inedită, opera sa devenind cartea de căpătâi pentru fiecare dintre noi.

Moartea geniului a venit prea devreme, la vârsta de doar 39 ani.

În jurul morții lui Eminescu s-au scris multe dar s-au speculat şi mai multe. Biografii eminescieni au omis sau considerat fanteziste unele dintre relatările legate de dispariţia fizică a marelui poet. Cunoscutul eminescolog prof. Nae Georgescu vorbește în “Dosarul morţii lui Eminescu” despre existenţa unui martor ocular, care, la mulți ani de la moartea poetului, a povestit că i-a stat alături în ultimele sale clipe de viaţă.

Cum că era lângă Eminescu în momentul în care poetul a fost lovit cu o cărămidă în cap, pe la spate, lovitură de la care i s-a tras sfârşitul. Mărturiile lui au fost consemnate în ziarul Universul, la 28 iunie 1926.

Acest martor era frizerul Dumitru Cosmănescu, “nea Dumitrache“, într-o vreme fost coafor al Regelui. Omul îşi avea prăvălie sub vechiul Jockey-Club, şi “îl servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni.

“Cînd s-a întâmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu, unde i s-a dat o cameră, mai bună decât altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo… şi mă duceam bucuros“, a susţinut frizerul.

Soarta a făcut ca frizerul Dumitrache să fie în ziua aceea, în ora aceea, chiar în minutul acela alături de Mihai Eminescu. “Venisem la Şuţu, cam pe la 3 dupa amiază“, a povestit nea Dumitrache.

“Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice, uitându-se lung la mine: “Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române!” Eu, care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă, am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. Şi a început să cânte Deșteaptă-te, Române, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce“, a relatat fostul frizer. 

 “Cum mergeam amândoi, unul langa altul“, și-a continuat omul povestea, ”vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele șiruindu-i pe haine, spunându-mi: “Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc. Ăsta m-a omorât!” L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea.

I-am potrivit capul pe pernă şi, când am tras mâna, îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorba afară, că nu e nimic. Dar după o jumătate de oră, bietul Eminescu murise !“, a mărturisit Dumitru Cosmescu.

Această variantă a morţii dramatice a lui Mihai Eminescu nu apare în nici una dintre biografiile cunoscute ale poetului, cele scrise de G. Călinescu, George Munteanu, Murăraşu sau Petru Vintilă.

Iată cum prezintă G.Călinescu incidentul, în 1932, în prima ediție a “Vieții lui Mihai Eminescu“:

“..Petre Poenaru, care, jucânduse ca din întâmplare cu praştia, îl izbi în frunte (pe M. Eminescu, n.n) cu o pietricică. Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma așa-zisului atentat, care îi pricinuise o simplă zgîrietură“.

SCENARIUL LUI SCIPIONE

Scipione Bădescu, redactor al Curierului de Botoșani, a relatat (exagerând vulgar, după părerea profesorului Nae Georgescu) câteva aspecte ale suferinței lui Eminescu din ultimele zile ale vieții, relatări citate inclusiv de George Călinescu:

“De 7 nopți, de când stau langă nenorocitul, numai astăzi a putut fi scos din cămașa de forță, având niște furii ce seamănă mai mult a turbat decât a alienat. Îndată ce-l dezleagă, rupe tot – cu o putere de fiară și strigă de produce un ecou îngrozitor în spital, unde se află 80 de alienați, afară de femei, dar nici unul în starea grozavă a lui. Capul ii este spart și umflat; nu pot însă afla de la nimeni cine-a comis această cruzime contra lui“. 

Citește și: Muzeul Județean Argeș deține în patrimoniu bastonul marelui poet Mihai Eminescu