Web Analytics

JUDECĂTOAREA VÂRGĂ SE PENSIONEAZĂ DUPĂ O ACTIVITATE DE 24 DE ANI ÎN MAGISTRATURĂ, ÎN SEMN DE PROTEST

de | 16.02.2021 16:40 | Actualitate

După o activitate de 24 de ani ca judecător şi un an ca avocat, preşedintele Tribunalului Argeș, Mariana Vârgă a cerut să se pensioneze. Consiliul Superior al Magistraturii i-a aprobat cererea urmând ca președintele Klaus Iohannis să dea decretul de eliberare din funcție. Decizia magistratului argeșean nu este pur întâmplătoare, decizia de pensionare fiind o modalitate de protest față de neregulile din sistemul de justiție.

În ședința CSM din data de 11 februarie, s-a hotărât „Eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei judecător Vârgă Mariana, preşedintele Tribunalului Argeş” . În această săptămână, preşedintele Iohannis urmează să dea decretul pentru eliberarea din funcție.

CITEȘTE ȘI: Ludovic Orban (PNL) : Trebuie demarată procedura de revocare şi desemnare a unui nou Avocat al Poporului

Mariana Vârgă va continua să activeze ca avocat. Aceasta a obţinut decizia de intrare în Baroul Bucureşti.

„Puteam să mă pensionez încă din luna octombrie, dar pentru că voiam să îmi duc proiectul de management la final, am tot zis să mai stau. Deşi mai aveam până la anul, am decis să îmi depun cererea de pensionare. Este un semn de protest faţă de ceea ce se întâmplă astăzi în Justiţie, care este tot mai subordonată.” ,a declarat judecătoarea Mariana Vârgă.

În vârstă de 52 de ani, Mariana Vârgă este absolventă a Facultății de Drept a Universității din București.

Din anul 1997 a devenit magistrat, iar din anul 2003 este judecătoare cu grad de tribunal. Până în  2013, Mariana Vârgă a activat în cadrul Tribunalului Vâlcea, după care a venit la Tribunalul Argeș, unde a fost și purtător de cuvânt, până să ocupe funcția de președinte al instanței, deținută și în prezent. De menționat că, judecătoarea Vârgă are și un doctorat la Universitatea din Viena.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Doamna judecatoare ne spune bye-bye cu o pensie de circa 70% din salariu, injust din punctul meu de vedere. CCR nu ar trebui să decidă pe pensiile speciale atât timp cât intra fix in conflict de interese.
    Nimeni in Romania nu a amendat international situația asta abominabilă.
    25 de ani și o pensie astronomică ptr noi restul care nu vom beneficia atât timp cât in Constituie scrie că toți suntem egali și că nu există oameni ,,speciali,,.
    Cat despre doctorat, îmi sună puțin ciudat mai ales că dânsa după acest doctorat nu susține cursuri la universitate, deci era o chichiță doar ptr o salarizare și pensie mai mari.
    Mai ramane aspectul de nemulțumire, urât să strigi după ce pleci! Fa o cât esti in sistem și încearcă să schimbi ceva mai ales că ai pregătire, doctorat…deci esti un om ,,smart,,.
    Per total, trăgând la rece, linia, o consider anonima săptămânii ! Să ne lase, că ia pensie specială destul, peste, mult. Adio doamnă!

  2. Oare cata spaga a luat aceasta judecatoare in toata cariera ei?