La 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite ale Țării Românești și Moldovei a fost forțat să abdice de o  coaliție între conservatori și liberalii radicali, cunoscută în istorie sub numele de “Monstruoasa coaliție”.

Citește și: ARGEȘEANUL MARIUS SAIZU TRANSMITE DIN UCRAINA PENTRU ȘTIRILE FOCUS – PRIMA TV

S-a format o locotenență domnească (Lascăr Catargiu, reprezentant al Moldovei si al conservatorilor, generalul Nicolae Golescu reprezentantul Munteniei si al liberalilor și colonelul Nicolae Haralambie, din partea armatei), precum si un guvern provizoriu condus de Ion Ghica (prim ministru si ministru de externe).

Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:

– după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.

– la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a Mișcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat obscur la tronul Moldovei, Nunuță Roznovanu,

– Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

A fost un moment de maximă gravitate, Unirea fiind pusă în pericol. Senatul l-a proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.

Citește și: Lecţia de istorie. Cedările teritoriale în favoarea U.R.S.S. din vara anului 1940

Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.

Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Constituției din 1866  au avut loc în urma unui plebiscit.