
Elveția (Switzerland) este un stat european fără ieșire la mare cu o suprafață de 41.285 km². Deși Alpii ocupă cea mai mare parte a teritoriului acestei țări, populația elvețiană de aproximativ 8 milioane de persoane este concentrată mai ales în zona Platoului unde se află marile orașe Zürich și Geneva. Foto: tweeter.
Citește și: Catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă publicului în 2024
Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de război din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002.
Elveția este și locul unde s-a născut Crucea Roșie și este sediul mai multor organizații internaționale, inclusiv al doilea birou al ONU din lume ca mărime. La nivel european, este membru fondator al Asociației Europene a Liberului Schimb și face parte din Spațiul Schengen – deși nu este membră a Uniunii Europene și nici a Spațiului Economic European.
Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume după PIB pe cap de locuitor și are cea mai mare bogăție pe cap de persoană adultă (în termeni de bunuri financiare și nefinanciare) dintre toate țările lumii. Zürich și Geneva au fost clasate pe locurile doi, respectiv opt în clasamentul mondial cu privire la calitatea vieții. Țara este pe locul al 19-lea în lume la PNB. Este al douăzecilea cel mai mare exportator și al optsprezecelea cel mai mare importator de bunuri.
Citește și: Filmul românesc „Metronom”, cel mai bun film internațional la Festivalul de la Ierusalim
Această țară cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză, și italiană, la care se mai adaugă ținuturile în care se vorbește retoromana și de aceea, elvețienii, deși predominant germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Sentimentul de apartenență la o țară comună se bazează mai ales pe trecutul istoric și pe valorile comune (federalismul și democrația directă).
Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, motiv pentru care în ziua de 1 August se sărbătorește Ziua Națională.



0 Comentarii